Ce s-ar întampla dacă ziua ar avea 28 de ore. Experiment uluitor al unui american originar din Chișinău

nathaniel kleitman
Getty

Nathaniel Kleitman, considerat părintele somnologiei și oneirologiei (studiul somnului și a fiziologiei viselor), a realizat un studiu surprinzător de-a lungul vieții sale.

Unul dintre studiile pe care le-a efectuat celebrul cercetător american originar din Basarabia a fost amintit în revistă britanică de știință New Scientist.

Studiul lui Nathaniel Kleitman arată că, la un moment dat, unul dintre marile mistere nerezolvate ale cercetării somnului a fost dacă ritmul somn-veghe de 24 de ore al omului era doar un obicei, schimbabil în orice moment, sau dacă oamenii au un ceas intern, un ceas corporal bine programat.

Astfel, Nathaniel Kleitman, cercetător celebru în domeniul somnului, și-a propus să găsească un loc în care să nu existe nicio diferență între zi și noapte.

A găsit această diferență într-o cameră de piatră de 20 de metri lățime și 8 metri înălțime din peștera Mammoth din Kentucky (SUA), unde el și studentul său Bruce Richardson au decis să încerce o zi de 28 de ore. Aceștia dormeau 9 ore, lucrau 10 ore și aveau 9 ore de timp liber.

Citește și
studiu vaccin alzheimer
A început primul studiu clinic uman pentru un vaccin nazal care poate încetini și chiar preveni boala Alzheimer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au petrecut 32 de zile în acea peșteră. Richardson s-a adaptat la noul ciclu după doar o săptămână. Kleitman, care era cu 20 de ani mai în vârstă, nu a reușit să se adapteze.

Cine a fost Nathaniel Kleitman

Nathaniel Kleitman (1895-1999) a fost un neurofiziolog și psiholog american, originar din Basarabia, considerat părintele somnologiei și oneirologiei (studiul somnului și a fiziologiei viselor), descoperitor împreună cu Eugene Aserinski al stadiului REM al somnului, potrivit Wikipedia.

Din 1925 până în 1960, Nathaniel Kleitman a lucrat ca cercetător și cadru didactic la catedra de psihologie a Universității din Chicago unde a înființat primul laborator de somn. Începând din anii 20 ai secolului al XX-lea Nathaniel Kleitman s-a consacrat cercetărilor de psihofiziologia somnului, o mare parte din experimente efectuându-le pe sine însuși, pe soția sa Pauline Schweitzer, pe cele două fetițe ale lor, Esther și Hortense, pe prieteni și cunoscuți.

A încetat din viață la vârsta de 104 ani la Los Angeles.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cercetările făcute în focarele de infectare cu tulpina Omicron par să indice că vaccinurile oferă o protecție solidă
Cercetările făcute în focarele de infectare cu tulpina Omicron par să indice că vaccinurile oferă o protecție solidă

Cercetările făcute în focarele de infectare cu tulpina Omicron par să indice că vaccinurile oferă o protecție mai solidă decât imunitatea capatată după boală.

A început primul studiu clinic uman pentru un vaccin nazal care poate încetini și chiar preveni boala Alzheimer
A început primul studiu clinic uman pentru un vaccin nazal care poate încetini și chiar preveni boala Alzheimer

Un vaccin care poate încetini și chiar preveni boala Alzheimer dă noi speranțe multor pacienți. După 20 de ani de cercetări, echipa de specialiși a unui spital din Boston a început primul studiu clinic uman.

Vikingii, primii europeni care au ajuns în America de Nord, cu aproape 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb
Vikingii, primii europeni care au ajuns în America de Nord, cu aproape 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb

Vikingii din Groenlanda sunt primii europeni care au ajuns în America şi au trăit într-un sat din Newfoundland (Canada) exact în urmă cu 1.000 de ani, potrivit unei cercetări publicate miercuri, relatează News.ro, care citează NBC.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.