Târgurile de carte sunt și în acest an sub semnul întrebării din cauza pandemiei

×
Codul embed a fost copiat

Târgurile de carte care adunau zeci de autori, sute de edituri, și mii de cititori sunt și în acest an sub semnul întrebării din cauza pandemiei.

„Bookfest”, târgul organizat în ultima săptămână din luna mai nu se mai ține. Și nu se știe nici dacă va fi „Gaudeamus” târgul de carte al toamnei. Pentru a compensa cât de cât pierderile suferite de industria cărții, dar și de cititori sunt organizate târguri online.

Este al doilea an la rând în care Bookfest nu se organizează. Chiar şi peste 100 de mii de oameni treceau pragul salonului de carte doar în Capitală. Târguri mai mici cu aceleași nume erau şi în marile oraşe ale ţării.

Mihai Mitrica, Director Executiv Bookfest: "Pe cea de la Timişoara din 2020 au oprit-o cu 4 zile înainte să-i dăm drumul şi de atunci tot aşteptăm un moment prielnic, sper că la toamnă să reuşesc să anunţ o ediţie locală, cu siguranţă nu se va pune problema de o ediţie naţională. Atât timp cât vom avea obligativitatea purtării măştii şi restricţiile de 500 de persoane sau 1000 de persoane la interior va fi imposibil să organizăm, gândiţi-vă că doar numărul expozanţilor e undeva la 300 de persoane, cel puţin".

În ceea ce priveşte târgul Gaudeamus, situaţia este incertă. Organizatorii au pus pe hârtie un plan şi speră ca evenimentul să aibă loc în luna iulie. Vor ţine cont însă de situaţia epidemiologică de atunci şi de regulile în vigoare.

Citește și
pacienti
COVID-19 a făcut ravagii în rândul cadrelor medicale. OMS: ”Estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru edituri şi pentru scriitori, târgurile de carte organizate fizic erau o gură de aer proaspăt.

Director General Humanitas: "Într-un fel explodează vânzările unui titlu atunci când eşti la târg de carte şi faci spectacol pe scenă. Pentru că impulsivitatea cumpărării cred că e totuşi alta în fața scenei".

De când au dispărut aceste târguri de carte, au apărut cele online. Unul se desfăşoară în aceste zile. Vor fi peste 120 de lansări virtuale de carte.

Sergiu Chirca, Director General Târg Online de Carte: "Diferenţa între un târg digital şi unul clasic este că ne putem adresa unui număr foarte mare de cititori. Ne adresăm cititorilor din două ţări: România şi Moldova, nu unui oraş. Aşteptăm la această ediţie un număr puţin mai mare de vizitatori, cam 1.500.000".

Dacă librăriile virtuale supravieţuiesc mai uşor, specialiştii se tem că şi anul 2022 va fi unul dificil pentru librăriile fizice. Până acum, de la începutul pandemiei, au avut pierderi de cel puţin 30%. Iar unele s-au închis. Potrivit unui studiu al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, 41% dintre români recunosc că n-au deschis o carte vreme de 6 luni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat a prezentat un buletin fals de analiză PCR, în aeroportul din Cluj-Napoca
Un bărbat a prezentat un buletin fals de analiză PCR, în aeroportul din Cluj-Napoca

Conducerea spitalului din Bistrița a hotărât să securizeze rezultatele testelor Real Time PCR după ce o persoană a prezentat în aeroportul din Cluj-Napoca un document falsificat, evident pentru a pleca rapid din ţară cu avionul.

COVID-19 a făcut ravagii în rândul cadrelor medicale. OMS: ”Estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit”
COVID-19 a făcut ravagii în rândul cadrelor medicale. OMS: ”Estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit”

Cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza maladiei COVID-19, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Premierul Cîțu îl contrazice pe Ludovic Orban: Vaccinul anti Covid rămâne gratuit
Premierul Cîțu îl contrazice pe Ludovic Orban: Vaccinul anti Covid rămâne gratuit

Premierul Florin Cîțu a făcut precizări, luni, despre vaccinul anti-COVID în România, după ce președintele PNL Ludovic Orban a  a anunțat că românii ar putea plăti pentru a fi vaccinați.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.