SONDAJ: 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă

angajati, loc de munca
iStock

Aproximativ 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă cel puţin o dată de-a lungul carierei.

Patru din cinci persoane afectate nu au raportat incidentele colegilor sau superiorilor, preferând să suporte sau să plece din companie, relevă datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, citat de news.ro.

Majoritatea celor care spun că s-au simţit hărţuiţi sexual la job sunt femei (86%), iar 56% susţin că au trecut printr-o astfel de situaţie de cel puţin trei ori, în timp ce aproximativ 12% spun că li se întâmplă constant.

”Deşi cazurile de hărţuire sexuală sunt rareori raportate - numai 21,2% spun că s-au îndreptat către colegi sau superiori, iar alţi 20% au preferat să ascundă şi să suporte situaţia - trei din cinci victime spun că au avut o confruntare directă cu persoana vinovată. Ca urmare, pentru aproape patru din zece persoane situaţia a încetat, însă mai mult de trei din zece susţin că, din contră, confruntarea a agravat lucrurile, în timp ce pentru restul nu a adus nicio schimbare”, se arată în comunicat.

Totodată, aproape 59% dintre cei hărţuiţi sexual de cineva din echipă au ales să părăsească locul de muncă. O posibilă explicaţie ar fi că, în jumătate din cazuri, responsabil de hărţuire a fost chiar managerul sau superiorul direct, iar pentru 34,5% dintre respondenţii care au răspuns afirmativ, comportamentul neadecvat a venit din partea unui director din conducerea executivă a companiei, potrivit BestJobs.

Citește și
Microcip
Europenii care se microcipează în masă. Tehnologia SF folosită tot mai des într-o țară UE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, angajaţii s-au simţit hărţuiţi de către un coleg aflat pe o poziţie similară în companie (38,3% dintre respondenţii care au răspuns afirmativ), de către un client (16%) sau un furnizor (5%).

”Pentru jumătate dintre cei care nu au raportat incidentul/incidentele, argumentul principal pentru a decide să ascundă situaţia a fost că nu aveau dovezi, fiind vorba de cuvântul lor împotriva cuvântului celuilalt, în timp ce o treime dintre ei nu doreau să fie percepuţi ca angajaţi-problemă, restul de 17% temându-se să nu îşi piardă jobul”, se arată în comunicat.

Cei care au ales să raporteze totuşi incidentul au reclamat situaţia superiorului lor direct, şefului direct al agresorului, departamentului de HR sau departamentului legal. În schimb, mulţi dintre cei care au decis să facă problema cunoscută la nivelul companiei au suportat consecinţe: fie au fost ocoliţi de colegi (28,5%), au fost certaţi de şefi (12%) sau chiar au fost daţi afară din companie (14,2%).

Doar una din cinci persoane a primit susţinere atât din partea colegilor, cât şi a şefilor. În 38% dintre situaţii, hărţuirea a încetat după ce cazul a fost reclamat, însă vinovatul şi-a păstrat jobul în companie. Doar în 5% dintre cazuri hărţuitorul a fost dat afară, potrivit sondajului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cea mai căutată meserie din România. Salariile depășesc 7.000 de lei net pe lună
Cea mai căutată meserie din România. Salariile depășesc 7.000 de lei net pe lună

Meseria de şofer rămâne cea mai căutată pe piaţa muncii din România, deficitul de candidaţi fiind generat şi de atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional.

Europenii care se microcipează în masă. Tehnologia SF folosită tot mai des într-o țară UE
Europenii care se microcipează în masă. Tehnologia SF folosită tot mai des într-o țară UE

Mai mult de 4.000 de suedezi și-au implantat sub piele un microcip care conține date personale și cu ajutorul căruia pot merge cu transportul în comun, au acces la locul de muncă sau pot efectua plăți online.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.