Ce se poate întâmpla dacă iei prea multă vitamina D. Un bărbat s-a îmbolnăvit atât de grav încât se temea că ar avea cancer

×
Codul embed a fost copiat

Medicii avertizează asupra pericolelor ingerării unei cantități prea mari de vitamina D, după ce un bărbat s-a îmbolnăvit atât de grav încât doctorii se temeau că ar avea cancer.

Pacientul din Kent, Marea Britanie, a slăbit 12 kilograme în trei luni după ce a suferit de vărsături constante, diaree și dureri de stomac, potrivit Daily Mail.

Simptomele lui au început la o lună după ce a luat zilnic un amestec de 20 de suplimente fără prescripție medicală, ceea ce a echivalat cu de 375 de ori doza zilnică recomandată de vitamina D.

Bărbatul a fost internat la spital și a făcut o serie de radiografii pentru a exclude posibilitatea unor tumori canceroase.

Ce au arătat analizele de sânge după ce bărbatul a ingerat prea multă vitamina D

Analizele de sânge au arătat că nivelul său de vitamina D era de șapte ori peste limita normală și că suferise leziuni renale acute.

Citește și
Romania masini benzina
România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a fost ținut în spital mai mult de o săptămână și i s-au administrat medicamente și lichide intravenoase pentru a elimina suplimentele din organism.

Medicii care l-au tratat au avertizat că acest caz „subliniază și mai mult potențiala toxicitate a suplimentelor care sunt în mare măsură considerate sigure”.

Beneficiile și riscurile vitaminei D

Vitamina D ajută la reglarea cantității de calciu din organism, menținând oasele, dinții și mușchii sănătoși.

Sfatul rețelei publice de sănătate din Marea Britanie (NHS) este că toată lumea ar trebui să ia în considerare un supliment zilnic de vitamina D în timpul toamnei și iernii.

Dar o cantitate prea mare poate duce la acumularea de exces de calciu în organism, făcând rinichii să lucreze mai mult pentru a-l filtra.

Adulții și copiii cu vârsta peste un an sunt sfătuiți să nu consume mai mult de 400 de Unități Internaționale (UI) de vitamina D pe zi.

Un caz recent dezvăluit în jurnalul BMJ Case Reports menționează un bărbat care a luat o doză zilnică de 150.000 UI, de 375 de ori cantitatea recomandată.

Ce simptome a avut bărbatul din Marea Britanie care a luat prea multă vitamina D

El a fost trimis la spital de către medicul său de familie după ce s-a plâns de vărsături constante, greață, dureri de stomac și crampe la picioare, timp de trei luni, timp în care a slăbit 12 kilograme.

Pacientul era afectat și de tinitus (țiuit în ureche), gură uscată și sete de nestins.

Acestuia i-a fost recomandat să înceapă un program intensiv de suplimente de vitamine de către nutriționistul său privat, au spus medicii.

Odată ce a început să se simtă rău, a încetat să ia cocktail-ul zilnic de vitamine, care includea și omega-3, vitamina B2, B9, C, K2, plus câteva alte suplimente minerale și probiotice.

Dar simptomele nu au dispărut. Acesta a fost internat la spital pentru a face tomografii și RMN pentru a exclude posibilitatea cancerului și a infecțiilor bacteriene.

Bărbatul a fost ținut în spital zile întregi după supradoza de vitamina D

Bărbatul a fost ținut în spital după ce analizele suplimentare au arătat cantități excesive de calciu în organism și leziuni ale rinichilor.

A petrecut opt ​​zile în spital, unde i s-a aplicat un tratament intravenos pentru a elimina suplimentele din organism.

Medicii l-au tratat și cu bishosfonați (medicamente utilizate în mod normal pentru întărirea oaselor) pentru a ajuta la scăderea nivelului excesiv de calciu în sânge.

La două luni după externarea din spital, nivelul de calciu a revenit la normal, dar nivelul de vitamina D a rămas anormal de ridicat.

Medicii NHS care l-au tratat au concluzionat: „Simptomele pot dura câteva săptămâni. Acest caz evidențiază în continuare potențiala toxicitate a suplimentelor, care sunt în mare măsură considerate sigure până când sunt luate în cantități nesigure sau în combinații nesigure”.

Când este toxică vitamina D și cum se manifestă toxicitatea

Toxicitatea vitaminei D este de obicei cauzată de doze mari de suplimente de vitamina D - nu de dietă sau de expunerea la soare.

Acest lucru este cauzat de faptul că organismul reglează cantitatea de vitamina D produsă de expunerea la soare și nici măcar alimentele fortificate nu conțin suficientă vitamina D pentru a deveni toxice.

Principala consecință a toxicității vitaminei D este acumularea de calciu în sânge, cunoscută medical sub numele de hipercalcemie, care poate provoca greață și vărsături, slăbiciune și urinare frecventă.

Toxicitatea vitaminei D poate evolua spre dureri osoase și probleme renale, cum ar fi formarea de pietre de calciu.

Dozele mari sunt uneori folosite pentru a trata probleme medicale, cum ar fi deficiența de vitamina D, dar acestea sunt administrate numai sub îngrijirea unui medic pentru un interval de timp specific. Nivelurile din sânge trebuie monitorizate în timp ce cineva ia doze mari de vitamina D.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România

Agenția Europeană de Mediu ca dezvăluit care este cauza a 10% din cancerele depistate în Europa și a avertizat că majoritatea cazurilor sunt evitabile.

România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină
România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină

România se află printre țările care vor să amâne un plan al Uniunii Europene de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină din 2035 cu cinci ani.

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Un studiu publicat miercuri în revista științifică The Lancet a dezvăluit cauza morții premature a nouă milioane de oameni în 2019.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.