Mihai Chirica, despre mitingul PSD de la Iaşi: PSD este ca ”un căţel în călduri”

mihai chirica
Pro TV

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, referindu-se la mitingul social-democraţilor de la Iaşi de joi, că PSD este ca ”un căţel în călduri” care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut.

Totodată, edilul ieşean a spus că întreg centrul Iaşiului va fi ”ultrasupravegheat” video şi că ”Iaşiul nu va deveni pe 9 mai Bucureştiul din 10 august”.

“Avem câteva informaţii, mai mult sau mai puţin verificate în momentul de faţă, dar vor fi verificate pe parcurs şi eu aş vrea să aduc la cunoştinţă faptul că Iaşiul pe 9 Mai nu va deveni Bucureştiul din 10 August, din mai multe considerente. Nu vom mai sta cu mâinile încrucişate să vedem cum nişte bande de descreieraţi intră în mulţime şi tulbură ordinea. Astea sunt mişcări de tip bolşevic, le-am mai reţinut şi eu de prin perioada interbelică cum manifestările făcute de bolşevici se contramanifestau din interior, vrând să-şi creeze tulburări ca şi cum adversarul nu-i lasă. Nu, noi nu-i vom provoca cu nimic. Dacă vor să se bată între ei, pot să o facă, dar în afara Iaşiului”, a spus primarul Mihai Chirica, conform news.ro.

El a adăugat că întreg centrul oraşului, unde joi este programat mitingul PSD, ”va fi ultrasupravegheat video, iar toată înregistrarea va fi la Primăria Iaşi, aviz celor care au nevoie de aceste înregistrări”. ”Sigur, nu e o formă de ameninţare, nu rămâne nimeni nepedepsit care vrea să facă dezordine. Înţeleg că PSDragnea este ca un căţel în călduri acum, care vrea să-şi marcheze teritoriile pe care le-a pierdut, dar nu va rămâne aşa, nu va putea marca nimic aici”, a spus primarul Iaşiului.

Mihai Chirica a mai afirmat că nu-i poate cere lui Dragnea să lanseze cărţi la Iaşi, însă ”decenţă îi putem cere”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Nu poţi ameninţa cu contramanifestaţii, cum face Dragnea. Să spui că avem şi noi activişti nervoşi care vin şi vor face o contramanifestaţie sâmbătă (când este programat la Iaşi un miting PNL - n.r.), după modelul mineriadelor din anii 1990, mi se pare mai mult decât o provocare. Este un atac împotriva legii şi o încercare de a stârni”, a declarat Mihai Chirica.

Joi la Iaşi este programat mitingul regional al PSD, la care sunt aşteptaţi să participe peste 40.000 de oameni din toate judeţele Moldovei.

Evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii din municipiu, întreaga zonă centrală a oraşului urmând a fi blocată. Se estimează că în Iaşi vor veni câteva sute de autocare din toate judeţele Moldovei.

Pe reţelele de socializare sunt anunţate proteste anti-Dragnea, concomitent cu evenimentul PSD din Piaţa Unirii. Până miercuri după-amiază, peste 9.000 de persoane au anunţat că vor veni în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva liderului PSD.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.