Marcel Vela, despre demisia şefului Poliţiei Române: ”Este decizia corectă”

Marcel Vela anunță a treia etapă de relaxare: ”Vor fi multe surprize plăcute”
Inquam/ Ciprian Petcut

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că decizia lui Liviu Vasilescu de a se retrage din funcţia de şef al Poliţiei Române este corectă şi ea a fost convenită pentru a nu afecta imaginea şi credibilitatea instituţiei.

"Este decizia corectă, pe care am convenit-o, astfel încât imaginea şi credibilitatea Poliţiei Române să nu fie afectate sau puse sub semnul întrebării. În urma discuţiei pe care am avut-o, domnia sa a achiesat să se retragă din funcţia de inspector general, precizând faptul că îşi doreşte să continue munca de poliţie şi să îşi îndeplinească atribuţiile de ofiţer. Poliţia Română are nevoie acum să se concentreze exclusiv asupra problemelor pe care le are în atribuţii, adică aplicarea cu fermitate a legii şi eliminarea oricărui act de perturbare a acestei activităţi", a afirmat ministrul de Interne, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

El a precizat că, pentru a asigura continuitatea în actul de management al acestei instituţii importante a Ministerului Afacerilor Interne, a decis ca inspectorul general adjunct, chestor de poliţie Eduard Miriţescu, din funcţia pe care o deţine, să exercite temporar comanda Poliţiei Române până la numirea unui ofiţer care să preia această funcţie şi responsabilitate.

"Nu m-am grăbit să numesc astăzi un înlocuitor al inspectorului general al Poliţiei Române pentru că îmi doresc să identific, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, cea mai potrivită persoană pentru a putea reforma din temelii Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a putea continua programele de înzestrare a poliţiştilor şi pentru a fi capabilă să exercite un act managerial corespunzător pentru o instituţie de nivel european care să ofere cetăţenilor siguranţă şi încredere. Vă asigur că, în cel mai scurt timp, va fi epuizat acest interimat la nivelul conducerii Poliţiei Române", a mai spus Vela, conform comunicatului MAI.

Șeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Vasilescu, și-a anunțat demisia, marți seară, la finalul unei declarații de presă pe care a susținut-o la sediul MAI.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, demisionează din funcție. „Am constatat un atac mediatic asupra Poliției”
Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, demisionează din funcție. „Am constatat un atac mediatic asupra Poliției”

Șeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Vasilescu, și-a anunțat demisia, marți seară, la finalul unei declarații de presă pe care a susținut-o la sediul MAI.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.