Vicepremierul Poloniei spune că Varșovia este dispusă să găzduiască focoase nucleare americane

Jaroslaw Kaczynski

Vicepremierul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ), a declarat duminica aceasta că ţara sa este dispusă să găzduiască focoase nucleare americane.

De asemenea, acesta a pledat pentru creşterea cu 50% a numărului militarilor americani pentru consolidarea flancului estic al NATO, transmite EFE.

"Practic, ar avea sens să extindem prezenţa nucleară pe flancul estic", a apreciat Kaczynski într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Die Welt, dar a nuanţat că o astfel de iniţiativă ar trebui să pornească de la Washington şi că această posibilitate nu este deocamdată luată în calcul în mod activ.

Kaczynski a propus ca prezenţa trupelor americane în Europa să sporească de la 100.000 la 150.000, din care jumătate ar trebui să staţioneze cu titlu permanent în ţările din estul Europei, la graniţele cu Rusia, potrivit Agerpres.

"Polonia ar fi încântată dacă americanii şi-ar spori prezenţa în Europa de la numărul actual de 100.000 de militari la
150.000 în viitor, din cauza agresivităţii în creştere a Rusiei", a declarat Jaroslaw Kaczynski.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dintre aceştia, 75.000 de militari ar trebui să fie staţionaţi pe flancul estic, adică la graniţa cu Rusia; 50.000 de militari în statele baltice şi în Polonia", a apreciat Kaczynski în interviu, care a fost publicat şi pe site-ul PiS.

"Militarii puterii nucleare americane sunt factorul cel mai puternic pentru a preveni ca Rusia să atace ţări din NATO şi cel care ne oferă cea mai mare securitate", a susţinut liderul PiS.

Înainte de invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie, în Europa erau staţionaţi aproximativ 80.000 de militari americani, aminteşte Reuters.

Invazia Ucrainei, pe care preşedintele rus Vladimir Putin o numeşte "operaţiune militară specială" pentru "demilitarizarea" şi "denazificarea" ţării vecine, a alimentat temerile privind securitatea în statele situate pe flancul estic al NATO, notează agenţia de presă britanică.

Alianţa a răspuns prin creşterea prezenţei sale în regiune şi a anunţat luna trecută desfăşurarea a patru noi grupuri de luptă multinaţionale în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria.

În plus, Kaczynski a cerut crearea în Polonia a unui mare centru operativ al alianţei nord-atlantice, de la care să poată fi planificate şi conduse misiuni.

"Ar fi un semnal clar transmis Moscovei, care ar însemna că leadership-ul NATO este acum prezent şi în est", a subliniat vicepremierul polonez.

Kaczynski a atacat şi atitudinea Germaniei faţă de Rusia, declarându-se "foarte nesatisfăcut", considerând că Berlinul ar putea să furnizeze mai multe arme sau să se poziţioneze în favoarea unui embargou asupra petrolului rusesc.

Politicianul ultraconservator, considerat de analişti drept liderul de facto al Poloniei, a argumentat că importurile de gaz rusesc sunt mai greu de înlocuit, dar că în cazul petrolului acest lucru este posibil.

"Ani la rând, guvernul german nu a dorit să vadă ce face Rusia sub conducerea lui Putin", a acuzat Kaczynski şi a adăugat că "nu era greu de prevăzut" ce urma să se întâmple, dar că Berlinul "a susţinut mereu că le ştie mai bine pe toate".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.