Vestele galbene. Un lider eliberat din arest anunță proteste: Vrem să şocăm opinia publică

vestele galbene, franta, proteste, Eric Drouet
AFP

Eliberat joi din arestul poliţiei franceze, Eric Drouet, considerat a fi un lider de facto al mişcării de protest ''vestele galbene'', a spus în faţa presei că manifestaţiile vor continua şi a denunţat o acţiune ''politică''.

''Tot ce se întâmplă aici este politic, modul în care se procedează este politic. Chiar şi ei (poliţiştii) nu sunt obişnuiţi să se întâmple astfel, să fie gradaţi care asistă la audiere, care pun ei înşişi întrebările'', a spus Drouet la ieşirea din secţia de poliţie unde a fost reţinut de miercuri seară împreună cu alţi protestatari, relatează Agerpres, citând AFP.

De profesie şofer de camion şi iniţiator pe 17 noiembrie al primei mobilizări naţionale a ''vestelor galbene'', Eric Drouet a ajuns în arestul poliţiei pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate. ''În seara aceasta nu vom face o acţiune masivă, dar vrem să şocăm opinia publică. Nu ştiu dacă vor fi mulţi cu noi pe Champs Elysee (...) Vom merge toţi şi fără veste'' galbene, a transmis el miercuri după-amiază într-un mesaj video pe Facebook.

Întrebat la ieşirea din arest despre sprijinul pe care i l-au oferit numeroşi manifestanţi din mişcarea ''vestelor galbene'', Eric Drouet a răspuns că protestele vor continua ''cu sau fără mine'', dar a adăugat că el nu se consideră a fi ''un reprezentant al vestelor galbene''. ''Sâmbetele se vor face, manifestaţiile se vor face. Este o mişcare a cetăţenilor'', a mai spus el despre protestele care de la jumătatea lunii noiembrie se desfăşoară în Franţa în fiecare sâmbătă.

Considerat un lider de facto al mişcării ''vestelor galbene'', Eric Drouet s-a evidenţiat mai ales când a anunţat pe 5 decembrie, la un post de televiziune, că doreşte să pătrundă în Palatul Elysee, declaraţie care i-a adus un dosar penal. El a mai fost arestat şi pe 22 decembrie, pentru că avea asupra sa o bâtă, faptă pentru care riscă până la şase luni de închisoare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Începute ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o mişcare de contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive - unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.