Un rapper cunoscut a fost împușcat mortal. Avea 28 de ani

Takeoff
Getty

Rapperul Takeoff din trupa Migos a fost împușcat mortal la o petrecere privată în Texas. Artistul avea 28 de ani.  

Conform unor prime informații, rapperul ar fi fost împușcat în cap sau gât, notează The Guardian. 

Poliția din Houston a postat, marți dimineață, pe Twitter că ofițerii au intervenit la fața locului, unde au găsit o persoană împușcată. Apoi, a revenit cu precizări spunând că încă două persoane au ajuns la spital, fiind rănite. Polițiștii au transmis presei că nu vor dezvălui identitatea victimei până când familia nu va fi înștiințată. Totuși, TMZ a anunțat că au confirmarea identității, dar familia sau poliția nu au făcut precizări suplimentare.

Printre celebritățile care au reacționat la aflarea veștii se află și Lil Pump, care a scris pe rețelele sociale: “Doamne, spune-mi că nu este adevărat”.

Și boxerul Chris Eubank Jr a postat pe Twitter un mesaj după apariția informației. El a scris că îl cunoștea pe rapper ca fiind serios și că este un alt tânăr de culoare ucis fără motiv, cerând o schimbare, conform Mirror.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția
Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză China că face presiuni asupra altor țări pentru a nu participa la viitoarele negocieri de pace din Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.