Un medic român a fost decorat de Emmanuel Macron pentru implicarea în lupta cu Covid-19

Radu Octavian Lupescu
Facebook / Radu Lupescu

Medicul de origine română Radu Octavian Lupescu a fost decorat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, alături de numeroşi alţi angajaţi atât din sistemul sanitar cât şi din alte instituţii şi ministere franceze.

Decretul prezidenţial a fost semnat în 31 decembrie 2020 și publicat în monitorul oficial francez (Journal Officiel) în data de 1 ianuarie 2021.

Radu Octavian Lupescu, medic cu specialităţile anestezie şi terapie intensivă la spitalul Rhéna din Strasbourg, a primit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de cavaler pentru ''activitatea desfăşurată timp de 23 de ani'' în sistemul medical francez, scrie Agerpres.

Conform mesajului ce însoţeşte decizia publicată de monitorului oficial, 63% dintre persoanele care au primit la data de 31 decembrie Ordinul pentru Merit sau Ordinul Naţional Legiunea de Onoare prin decret prezidenţial au fost recompensate astfel pentru implicarea lor în acţiunile împotriva epidemiei cu noul coronavirus pe teritoriul francez.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Care este durata ideală a unui pui de somn și de ce nu trebuie să ne facem patul dimineața
Care este durata ideală a unui pui de somn și de ce nu trebuie să ne facem patul dimineața

Există puține lucruri mai plăcute în viață decât somnul de prânz, dar cu toate acestea de cele mai multe ori ne trezim cu o senzație de dezorientare totală, doctorul britanic Karan Raj ne explică de ce.

Un medic de la ATI Suceava, în vârstă de 46 de ani, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus
Un medic de la ATI Suceava, în vârstă de 46 de ani, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus

Un medic ATI de la Spitalul Judeţean Suceava a murit în urma unor complicaţii generate de infectarea cu noul coronavirus. Bărbatul avea 46 de ani şi s-a infectat luna trecută.

Cum tratăm bullying-ul în cabinetul psihiatrului? sau Bullying-ul la psihiatru
Cum tratăm bullying-ul în cabinetul psihiatrului? sau Bullying-ul la psihiatru

Dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, a publicat un text, alături de Dr.Ramona Octaviana Gheorghe, psihiatru de copii și adolescenți, despre bullying, în care a accentuat suferința societății prin acceptarea, perpetuarea și netratarea agresorului.

Un medic pneumolog explică problemele respiratorii ale unui pacient vindecat de COVID-19
Un medic pneumolog explică problemele respiratorii ale unui pacient vindecat de COVID-19

Pacienții vindecați de COVID-19 nu sunt complet feriți de problemele respiratorii pe care virusul le poate crea în organism, iar analiza recuperării pacienților după ce au trecut prin infecția provocată de noul coronavirus este una importantă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.