Taiwanul organizează un exerciţiu în caz de raid aerian pe fondul tensiunilor cu China

Taiwan
AFP

Străzile s-au golit de lume luni, iar oamenilor li s-a ordonat să rămână în case în anumite zone ale Taiwanului, inclusiv în capitala Taipei, pentru un exerciţiu de reacţie în cazul unui raid aerian.

Insula îşi intensifică pregătirile în eventualitatea unui posibil atac din partea Chinei, relatează Reuters.

Sirenele au sunat alarma la ora locală 13:30 (05:30 GMT) pentru exerciţiile obligatorii de evacuare a oamenilor de pe străzi, activităţile oraşelor din nordul Taiwanului fiind practic întrerupte timp de 30 de minute.

Pe SMS a fost trimisă o "alertă pentru rachete", prin care li se cerea oamenilor să se pună imediat la adăpost.

"Este necesar să facem pregătiri pentru cazul unui război", a spus primarul Taipeiului, Ko Wen-je, într-un discurs, după ce a supervizat exerciţiile denumite 'Wan An', ceea ce în traducere înseamnă 'pace eternă', potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

China revendică Taiwanul, guvernat în mod democratic, ca teritoriu al său şi nu a exclus niciodată să preia controlul asupra insulei cu forţa. Taiwanul respinge pretenţia de suveranitate a Chinei asupra sa şi afirmă că o să-şi apere independenţa.

Invazia Rusiei în Ucraina a relansat dezbaterea în Taiwan despre cel mai bun mod de a reacţiona în cazul unui atac, pe fondul intensificării manevrelor militare chineze în jurul insulei.

"Avioane militare chineze hărţuiesc frecvent Taiwanul în ultimii ani şi odată cu declanşarea războiului ruso-ucrainean în februarie, aceste incidente ne-au amintit că trebuie să fim vigilenţi în timp de pace", a spus Ko.

În Taipei, poliţia a ordonat vehiculelor să tragă pe dreapta, iar trecătorilor li s-a cerut să se adăpostească în timpul exerciţiului. De asemenea, magazinele şi restaurantele şi-au tras obloanele şi au stins luminile pentru a evita să devină o ţintă în cazul unui atac nocturn.

Pompierii au exersat stingerea unui incendiu declanşat de un atac cu rachete.

Sirenele au sunat 30 de minute mai târziu pentru a semnala încheierea exerciţiului.

Preocuparea privind intenţiile Chinei faţă de Taiwan a sporit tensiunile cu SUA care, chiar dacă nu recunosc insula ca ţară separată, sunt obligate de propria legislaţie să-i ofere mijloace de a se apăra.

China a lansat avertismente private severe administraţiei Biden, sugerând posibilitatea unui răspuns militar la o posibilă vizită în Taiwan în august a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a informat sâmbata Financial Times.

Exerciţii periodice de pregătire în caz de raid aerian sunt impuse prin lege în Taiwan.

Insula şi-a ridicat nivelul de alertă după invazia rusă în Ucraina, deşi nu a raportat nicio activitate militară chineză neobişnuită.

În alte zone ale Taiwanului vor fi efectute exerciţii similare în această săptămână. Exerciţiul nu s-a mai ţinut în ultimii doi ani din cauza pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a făcut din creşterea capacităţii de apărare a ţării prioritatea nr.1 şi a spus că numai locuitorii insulei pot să-şi decidă viitorul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția
Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză China că face presiuni asupra altor țări pentru a nu participa la viitoarele negocieri de pace din Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.