SUA ar fi blocat livrarea de MiG-uri Ucrainei, în schimbul promisiunii Chinei de a neutraliza amenințarea nucleară rusească

×
Codul embed a fost copiat

În Ucraina, va fi o iarnă pe care toată lumea o va ține minte pentru decenii, dar trebuie să răbdăm, spune președintele Volodomir Zelenski.  

După ce ar fi cheltuit 82 de miliarde de dolari pentru cele nouă luni de război, Vladimir Putin le spune mamelor soldaților că nu regretă nimic.

Pe de altă parte, potrivit publicației britanice „The Spectator", la intervenția Chinei, Statele Unite au blocat livrarea de MiG-uri din Polonia către Ucraina, în schimbul promisiunii Beijingului de a „neutraliza amenințarea nucleară a lui Putin".

Atacurile nemiloase ale rușilor au făcut noi victime la Herson, orașul recent eliberat de sub ocupația rusă

15 oameni au murit după bobardamentele rușilor de vineri, în Herson, orașul din sudul Ucrainei, de unde trupele Moscovei s-au retras recent.

Localnic: „Îi urăsc (pe ruși). Acești oameni i-au ucis pe cei mai importanți oameni din viața mea. Aceștia sunt părinții mei. Dar, am un fiu și pentru el trebuie să trăiesc".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ucrainenii au acum cumplita ocazie să-şi dea seama că mereu este loc de mai rău.

Femeie:Nu e la fel de greu ca atunci când stăteam în pivința în Nikolaev, în martie".

Jumătate din capitala Ucrainei a rămas fără energie electrică și apă, din cauza bombardamentelor

În câteva imagini publicate de NASA, din spațiu, Ucraina părea în toiul nopții o mare întunecată.

Pe rețelele sociale circulă o fotografie impresionantă cu o fetiţă care a fost dusă într-o benzinărie, ca să poată încărca bateria inhalatorului, vital pentru sănătatea ei.

La Institutul Inimii din Kiev, medicii se aflau în mijlocul unei operații pe cordul unui adolescent, atunci când s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică. Au continuat la lumina lanternelor, până când a fost conectat generatorul.

Situația este critică în toată țara

Marichka Kuzhik, corespondent TSN: „Mă aflu în Piața Rinok (în Liov) și este semi-întuneric. Situația este neschimbată, doar o treime dintre locuitorii regiunii Liov au acces la electricitate. Sunt întreruperi și la rețeaua de comunicaţii. Măcar este apă și căldură".

În Liov, populaţia primeşte curent doar câteva ore pe zi. Oamenii încearcă să se organizeze în funcţie de aceste întreruperi programate. În oraş au fost create 18 centre unde pot merge să se încălzească, să-şi încarce telefoanele sau să bea un ceai cald.

În magazine se poate plăti doar cu bani lichizi. Bancomatele funcţionează numai în staţiile de metrou.

Femeie: „Să-i ia dracu pe ruși, că altfel nu pot să zic, ei poartă vina pentru toate! Autoritățile noastre fac și ele ce pot. La noi a revenit curentul, dar nu peste tot. Dar mulți nici case nu mai au".

Agenția Internațională pentru Energie Atomică avertizează asupra pericolului imens adus de aceste pene de curent.

Rafael Grossi, director general International Atomic Energy Agency:În timp ce lumea s-a concentrat asupra situației periculoase de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, nu trebuie să uităm de celelalte instalații nucleare ale țării. Pentru prima dată, toate cele patru centrale nucleare operaționale ale Ucrainei, Zaporojie, Rivne, Ucraina de Sud și Hmelnițki au fost deconectate de la rețea".

Uniunea Europeană a anunțat că își va intensifica eforturile pentru a sprijini Ucraina în restabilirea şi menţinerea furnizării de energie electrică.

Volodimir Zelenski: Trebuie să răbdăm în această iarnă. O iarnă pe care toată lumea o va ține minte. Primesc adesea întrebarea: cum poate Europa să ajute Ucraina? Desigur, suntem recunoscători pentru asta, dar întrebarea este oare formulată corect? Europa se poate ajuta pe sine. Nu este vorba despre a ajuta Ucraina să facă față Rusiei, ci despre Europa care se ajută să facă față Rusiei".

Vladimir Putin pare să dea dovadă de solidaritate față de familiile soldaților trimiși pe front

În Rusia, Vladimir Putin s-a întâlnit cu un grup de mame ale soldaţilor mobilizaţi pe frontul din Ucraina. Putin şi-a găsit cu greu cuvintele.

Vladimir Putin: „Vreau să știți că eu personal și întreaga conducere a țării vă împărtășim suferința. Înțelegem că nimic nu poate compensa pierderea unui fiu. Suferim alături de voi".

​Frazele lui Putin au sunat aproape rezonabil față de cele spuse de un guvernator din Siberia unor mame îndoliate.

Igor Kobzev, guvernatorul regiunii Irkutsk:Când eu însumi m-am înscris într-o academie militară, mama mea mi-a spus o propoziție minunată: De astăzi nu mai îmi aparții mie, ci aparții statului, patriei-mamă".

Vladimir Putin pare să dea dovadă de solidaritate cu soţiile şi mamele strivite de griji, dar creşterea producţiei de muniţii şi echipamente militare este mult mai importantă.

Vladimir Putin: „Nu e nevoie de măsuri extraordinare, dar e necesară o muncă bine coordonată și de înaltă calitate. Pentru operațiunea militară specială, trupele noastre au nevoie de materiale la timp: echipamente de protecție, muniții, medicamente, bani pentru solde, cazărmi. Țin să subliniez că nu trebuie doar mărită producția și accelerate livrările, ci e nevoie și de îmbunătățirea calității produselor”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția
Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză China că face presiuni asupra altor țări pentru a nu participa la viitoarele negocieri de pace din Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.