Statele Unite şi Suedia au încheiat primul lor acord de cooperare în domeniul apărării

sua suedia
Shutterstock

SUA şi Suedia au încheiat primul lor acord de cooperare în domeniul apărării.

 

Acest acord are drept scop consolidarea relaţiilor militare, dar si de a permite organizarea unor exerciţii bilaterale, în contextul în care Stockholmul aşteaptă să adere la NATO, anunţă Washingtonul, relatează AFP.

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a semnatmarţi acest acord cu omologul său suedez Pal Jonson, anunţă Pentagonul.

Acest pact stabileşte „condiţiile (care să le permită) forţelor americane să opereze în Suedia” în privinţa ”statutului legal al personalului militar american, accesului în zone de desfăşurare” şi „prepoziţionării de material militar”, precizează într-un comunicat Pentagonul.

Cei doi miniştri au ”convenit importanţa unei susţineri solide şi continue a Ucrainei împotriva invaziei ilegale şi la scară mare a Rusiei”, precizează aceeaşi sursă.

Citește și
Zelenski
Zelenski le promite ucrainenilor victoria împotriva Rusiei: „Indiferent cât este de greu, vom ajunge acolo”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Invazia Ucrainei de către Rusia, lansată în februarie 2022, a provocat îngrijorare în Finlanda şi Suedia, în mod istoric neutre, care au cerut să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Helsinki a adera la Alianţa Nord-Atlantică în aprilie, în timp ce Stockholmul aşteaptă ratificarea aderării sale de către doi membri ai NATO - Turcia şi Ungaria.

Noul pact de apărare americano-suedez va fi în vigoare atât înainte, cât şi după aderarea Suediei la NATO, anunţă Departamentul de Stat american.

Suedia „este un partener puternic şi competent în domeniul apărării, o campioană a valorilor NATO”, salută Departamentul de Stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iranul condamnă SUA la plata unor despăgubiri de aproape 50 de miliarde dolari cu privire la asasinarea lui Qassem Soleimani
Iranul condamnă SUA la plata unor despăgubiri de aproape 50 de miliarde dolari cu privire la asasinarea lui Qassem Soleimani

Un tribunal iranian a condamnat Guvernul american la plata unor despăgubiri în sumă de aproape 50 de miliarde de dolari din cauză că l-a asasinat pe generalul iranian Qassem Soleimani în 2020 în Irak.

Zelenski le promite ucrainenilor victoria împotriva Rusiei: „Indiferent cât este de greu, vom ajunge acolo”
Zelenski le promite ucrainenilor victoria împotriva Rusiei: „Indiferent cât este de greu, vom ajunge acolo”

Volodimir Zelenski le-a spus miercuri concetăţenilor săi că Ucraina va învinge Rusia şi va obţine o pace corectă, "în pofida tuturor vicisitudinilor", în condiţiile în care viitorul ajutorului militar şi financiar vital din partea SUA este în suspans.

„Este total greșit”. Congresul SUA, acuzat că face jocurile lui Putin. Ajutorul pentru Ucraina, motiv de dispută peste Ocean
„Este total greșit”. Congresul SUA, acuzat că face jocurile lui Putin. Ajutorul pentru Ucraina, motiv de dispută peste Ocean

Administrația Biden spune clar și răspicat: „se termină fondurile pentru războiul Ucrainei împotriva Rusiei! Am rămas fără bani, și aproape că nu mai avem timp".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.