Senator rus reţinut în parlament, fiind acuzat de uciderea mai multor persoane

senator rus
Getty

Un senator rus a fost reţinut în parlament miercuri sub acuzaţia de implicare în uciderea mai multor persoane, informează media de stat, citată de dpa.

Senatorul Rauf Araşukov, care reprezintă republica Karaciai-Cerchezia, de la frontiera cu Georgia, a fost reţinut după ce legislativul a decis să-i ridice imunitatea parlamentară, scrie Agerpres.

Araşukov, în vârstă de 32 de ani, a fost implicat în crimele din 2010 asupra a doi oficiali din regiunea sa natală, precum şi în alte crime, potrivit unui comunicat al principalei agenţii ruse de investigaţii.

Tatăl parlamentarului, Raul Araşukov, a fost reţinut în aceeaşi zi sub acuzaţia de implicare în deturnarea a peste 30 de miliarde de ruble (455 milioane de dolari) în gaze naturale furnizate de compania rusă de stat Gazprom, a precizat Comitetul de investigaţii.

Tatăl parlamentarului, care a fost consilier senior la o companie afiliată Gazprom, se presupune că a participat la deturnare în cadrul unui grup criminal organizat, a relatat TASS.

Citește și
rachete sarmat
Expert rus: cu 10 rachete ”Satan 2”, Rusia poate distruge întreaga populație a SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia vrea depenalizarea ”mitei inevitabile”
Rusia vrea depenalizarea ”mitei inevitabile”

Ministerul Justiţiei din Rusia doreşte depenalizarea actelor de corupţie dacă acestea sunt comise din ”motive obiective” și ”inevitabile” relatează The Moscow Times.

Expert rus: cu 10 rachete ”Satan 2”, Rusia poate distruge întreaga populație a SUA
Expert rus: cu 10 rachete ”Satan 2”, Rusia poate distruge întreaga populație a SUA

Expertul militar rus Aleksei Leonkov a calculat că, pentru distrugerea întregii populaţii a Statelor Unite ale Americii, Rusia ar avea nevoie doar de zece rachete balistice intercontinentale RS-28 'Sarmat' ('Satan 2' în codificarea NATO).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.