Satul ascuns, cu reguli stricte, de care puțini știu. Localnicii sunt scutiți de impozite și chirii
Povestea de dragoste a lui Gyung-ho și Mi-sun este una clasică. S-au întâlnit la o petrecere și imediat au simțit că se aprinde o scânteie între ei. S-au îndrăgostit rapid, iar Gyung-ho i-a cerut lui Mi-sun să se mute cu el. Dar exista o mică problemă.
Gyung-ho locuiește în singurul sat sud-coreean din Zona Demilitarizată (DMZ), la doar câțiva metri de Coreea de Nord. Tatăl lui Mi-sun a fost îngrozit. A fost atât de îngrijorat încât nu a putut să doarmă după ce i-a vizitat pentru prima oară. „Dar într-adevăr, cel mai greu lucru despre viața aici este că nu putem comanda pui prăjit”, glumește Mi-sun. Acela, și restricțiile stricte de circulație pe timp de noapte, scrie BBC.
Contrar numelui său, fâșia de pământ nefrecventată care separă Coreea de Nord și Coreea de Sud este unul dintre cele mai militarizate locuri de pe pământ. Încercuită de sârmă ghimpată și minată, sute de mii de proiectile de artilerie sunt îndreptate în ambele direcții. A fost creată în 1953, după Războiul Coreean, pentru a ține armatele separate. Sute de sate au trebuit evacuate, forțând mii de oameni să-și părăsească casele.
Dar două sate au fost lăsate să rămână - Satul Libertății, la sud de linia de încetare a focului, și Satul Păcii la nord.
Aceste mici fărâme de speranță trebuiau să semnaleze că DMZ-ul este temporar și că într-o zi Coreea se va reuni. Dar după 70 de ani, perspectiva unei unificări pare mică, iar numărul localnicilor din sate scade, pe măsură ce bătrânii mor și tinerii pleacă.
Locuind la ușa unuia dintre cele mai ostile state din lume, există un risc semnificativ. Mi-sun își amintește de ziua plină de evenimente de anul trecut, când soldatul american Travis King a fugit peste graniță din Coreea de Sud în Coreea de Nord, în timpul unei excursii în DMZ. Copiii ei au fost imediat trimiși acasă de la școală, iar locuitorii au fost plasați în carantină.
„Astfel de lucruri se întâmplă la câțiva ani și atunci conștientizez că trăiesc într-un astfel de sat”, spune ea.
Pentru a ajunge la Satul Libertății, cunoscut în coreeană sub numele de Taesung, trebuie să trecem prin mai multe puncte de control. De acolo conducem spre nord, dincolo de rânduri de tancuri blindate, până când pământul se deschide pentru a dezvălui zeci de câmpuri de orez aurii și un mic grup de case.
Nu există restaurante, facilități medicale sau vreun magazin, iar locuitorii, mulți acum în vârstă de 80 și 90 de ani, trăiesc sub protecția a peste 800 de soldați.
Într-o curte liniștită, o femeie firavă și bătrână învârte într-un bol de jeleu de ghinde făcut acasă, iar spatele ei pare îndoit de decenii de agricultură. O pălărie de soare cu dungi îi protejează fața îmbătrânită și părul alb.
Kim Dong-rae s-a născut pe această fâșie de pământ cu ani înainte ca războiul să-i hotărască soarta cruntă. Își amintește de gloanțele care treceau pe lângă ferestrele ei noaptea, când satul era prins în focurile încrucișate.
„Nu îmi mai amintiți de acel război teribil”, spune ea, gesticulând energic. La 85 de ani, a trecut prin decesul a doi dintre cei șase copii ai ei, precum și soțului ei care a murit de tânăr, după ce a fost împușcat în stomac de un soldat nord-coreean.
Să-și crească singură copiii, într-o stare perpetuă de alertă, a fost stresant, spune ea, deși viața a devenit mai ușoară în decursul anilor. Inițial, exista doar un autobuz pe săptămână care să-i scoată din DMZ, ceea ce însemna că atunci când pleca pentru un weekend să bea și danseze, rămânea blocată afară până vineri. Dar acum există trei autobuze pe zi, iar fără a participa la zilele ei de petrecere, iese doar o dată la două luni să-și facă părul.
„Aș vrea să-l fac mai des, dar este o bătaie de cap”, spune ea cu nepăsare.
Odată, în timp ce căuta ghinde pentru a face jeleul ei, Kim Dong-rae a văzut soldați nord-coreeni pe partea sudică a liniei. Îngrozită, a țipat și a fugit, și cu un motiv întemeiat. În 1997, prietena ei, doamna Hong, a fost răpită de nord-coreeni, după ce a greșit și a trecut peste graniță în timp ce colecta ghinde, și a fost ținută captivă timp de trei zile.
Acum, doamna Kim este escortată de soldați înarmați în cea mai mare parte a plimbărilor ei, ceea ce înseamnă că se îngrijorează mai puțin. „Noi și nord-coreenii, trăim cu spatele unul la altul”, spune ea.
Cine conduce satul
Satul este condus de Comandamentul Națiunilor Unite - o armată condusă de SUA, formată din soldați din peste o duzină de țări. Forța este responsabilă de asigurarea menținerii armistițiului. Nu a existat niciodată un tratat de pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud, iar locuitorii din Taesung sunt pe prima linie a tensiunilor în creștere.
În noiembrie, ambele părți și-au reînarmat trupele în DMZ, după ce un acord de menținere a păcii a eșuat. Apoi, la începutul acestui an, liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că Coreea de Sud este dușmanul său numărul unu și a declarat că reunificarea pașnică a celor două țări a devenit imposibilă.
„Satul nu este periculos zi de zi, dar riscul este incredibil de mare”, spune locotenent-colonelul american Chris Mercado, care conduce batalionul de elită al soldaților care asigură securitatea satului. „Nu există nimic similar nicăieri în lume”.
Soldații locotenent-colonelului Mercado patrulează zi și noapte. Îi însoțesc chiar și pe locuitori în timp ce lucrează în agricultură.
Nu există garduri sau bariere care să separe fizic satul de Coreea de Nord. Doar un semn ruginit marchează o linie invizibilă, împreună cu o tufă densă de copaci și tufe. Când zgomotul plugului se estompează, se aude sunetul ușor al soldaților care cântă pe partea nordică.
În timpul zilei, doar sunetele tractoarelor sau ale câinilor de pază care latră sparg această serenitate înșelătoare. Primarul Kim se îngrijorează constant pentru siguranța locuitorilor săi.
Pe măsură ce întunericul cade, locuitorii dispar în casele lor. Au nevoie de permisiune pentru a pleca după ora 19:00 și nu le este permis să iasă după miezul nopții. Soldații încep apoi apelul lor de seară, bătând din ușă în ușă, dar este doar o formalitate. Rețeaua de camere de supraveghere înseamnă că deja știu unde este fiecare.
Pentru a compensa aceste reguli și riscuri, locuitorilor li se oferă unele avantaje majore pentru a-i convinge să rămână. Nu plătesc taxe sau chirii, iar izolarea lor extremă vine cu o bogăție de teren agricol. Orice culturi pe care nu le pot vinde, guvernul le va cumpăra.
Este un acord destul de bun pentru Kim Kyung-rae, care a luat arme la 16 ani pentru a apăra satul în timpul războiului.
Bătrânul de 87 de ani se laudă că nu numai că este unul dintre cei mai bogați fermieri de pe peninsula coreeană, dar are și o securitate de clasă mondială care îl protejează.
Dar acest lucru nu l-a oprit să-și instaleze propriile camere de supraveghere, pentru a căuta intruși nord-coreeni.
Simbolismul Taesung-ului pare pierdut asupra domnului Kim și asupra celorlalți locuitori fondatori. Toți spun că au rămas aici din obișnuință și necesitate - aici s-au născut, iar agricultura era tot ce știau. Dar în timp ce generația care a luptat pentru această fâșie de pământ este resignată să moară aici, mulți dintre copiii lor au plecat.
Shutterstock
AFP
AFP
AFP
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
 (5).webp)
