Şapte poliţişti au fost ucişi în Columbia într-un ''atentat cu exploziv'', a anunţat preşedintele Gustavo Petro

columbia atentat
StirilePROTV

 

Şapte poliţişti au fost ucişi vineri într-un ''atentat cu exploziv'' în Columbia, a anunţat preşedintele columbian Gustavo Petro, care după ce a preluat recent conducerea acestei ţări vrea să pună în aplicare o politică de "pace totală", scrie AFP. 

Şeful statului a anunţat iniţial opt victime, însă bilanţul final al poliţiei a fost revizuit la şapte morţi. "Condamn cu fermitate acest atentat cu exploziv", a scris Petro pe Twitter. "Solidaritate cu familiile lor", a adăugat preşedintele Columbiei, informează Agerpres. 

Atacul a avut loc la San Luis, într-o zonă rurală situată la mai mult de două ore de Neiva, cel mai mare oraş din departamentul Huila, în sud-vestul acestei ţări.

A fost "un atentat împotriva unei patrule a poliţiei", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei columbiene, precizând că au fost utilizaţi explozivi şi că poliţiştii au fost ucişi "cu tiruri de arme de foc".

Deocamdată, autorităţile columbiene nu au oferit nicio informaţie cu privire la autorii faptelor. Potrivit biroului procurorului, poliţiştii se pregăteau să se întoarcă în cazarma lor din San Luis atunci când au dat peste o "ambuscadă".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest atac este cel mai grav comis împotriva forţelor de ordine din Columbia după preluarea preşedinţiei de către Gustavo Petro, la începutul lui august.

Afirmând că vrea să pună capăt fostei doctrine privind "duşmanul intern", primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei a înlocuit pe 12 august întregul comandament militar, inclusiv al poliţiei, subliniind că misiunea sa va fi de acum încolo "reducerea violenţei, criminalităţii, şi o întărire substanţială a respectării drepturilor omului şi libertăţilor publice".

În această optică, el vrea să pună în aplicare o politică a "păcii totale", menită să găsească un compromis cu traficanţii de droguri din Columbia, pentru a pune capăt unui conflict armat ce durează de aproape 60 de ani.

Preşedintele columbian Gustavo Petro a oferit inclusiv "avantaje juridice" membrilor Clanului del Colfo, cel mai puternic clan criminal din Columbia, în schimbul predării lor.

În afară de negocierile în curs cu traficanţii de droguri, Petro este pe cale să reia tratativele de pace cu Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă recunoscută în Columbia şi care se finanţează de asemenea din traficul de droguri.

"Aceste evenimente exprimă un sabotaj clar al păcii totale. Le-am cerut autorităţilor să se deplaseze în teritoriu pentru a relua ancheta", a notat preşedintele Petro pe Twitter. El s-a deplasat la Neiva la scurt timp după fapte, pentru a lua "decizii urgente" împreună cu şeful poliţiei, a precizat preşedintele columbian.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.