Reacția MAE după accidentul de autocar din Italia. Câți români au fost răniți

accident italia
Twitter/Vigili del Fuoco

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni seara, un punct de vedere după ce un autocar plin cu români a fost implicat într-un accident rutier, în Italia.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, potrivit informaţiilor preliminare, în urma accidentului care a avut loc luni în zona oraşului Padova şapte cetăţeni români au fost răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

MAE precizează că Ambasada României în Republica Italiană şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la un accident rutier care a avut loc luni în Italia, pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetăţeni români, cu destinaţia România.

În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autorităţile italiene, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum şi la circumstanţele producerii accidentului rutier.

Totodată, un reprezentant al Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la Padova şi se află în contact cu autorităţile competente (Poliţie, spitale etc.), în vederea obţinerii unor detalii suplimentare despre accident şi pentru a acorda asistenţa consulară specifică în astfel de situaţii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Potrivit informaţiilor preliminare, obţinute de reprezentanţii oficiului consular, MAE informează că şapte cetăţeni români (trei minori şi patru adulţi) sunt răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate", arată MAE.

Ancheta autorităţilor italiene competente cu privire la circumstanţele producerii acestui incident este în desfăşurare.

De asemenea, MAE precizează că, din informaţiile disponibile la nivelul oficiului consular, firma de transport proprietară a autocarului implicat în accident va asigura preluarea celorlalţi pasageri şi transportul acestora în România.

Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, conform competenţelor legale.

MAE aminteşte că românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Consulatului General al Românieila Trieste: +39 340 8821688.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un autocar plin de români s-a răsturnat în Italia. Zeci de oameni au ajuns la spital. VIDEO
Un autocar plin de români s-a răsturnat în Italia. Zeci de oameni au ajuns la spital. VIDEO

Un autocar plin de români s-a răsturnat, luni, în Italia, pe autostrada A13, lângă Padova Est.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.