Procesul de destituire a lui Trump, aproape de final. Democrații întâmpină dificultăți

donald trump
AFP

Senatorii democraţi par să fi eşuat joi în tentativa de a aduna voturile necesare pentru convocarea de martori în procesul de destituire a preşedintelui american Donald Trump, notează vineri Reuters.

Democraţii au încercat să obţină sprijinul a cel puţin patru republicani în demersul lor, dar speranţele par să se fi spulberat după ce senatorul republican Lamar Alexander, care era indecis, a declarat că nu mai sunt necesare dovezi suplimentare în acest caz.

Trump a fost pus sub acuzare pentru abuz de putere şi obstrucţionare a Congresului.

Decizia lui Alexander pare că va grăbi încheierea procesului desfăşurat timp de două săptămâni în Senat.

Senatoarea republicană Susan Collins anunţase că va sprijini convocarea martorilor, însă democraţii mai au nevoie de încă trei voturi pentru a întruni majoritatea de 51 care le-ar permite să cheme martori şi să prelungească astfel procesul.

Citește și
Harta
Cum arată Palestina şi Israelul prevăzute de planul de pace al lui Trump în Orientul Mijlociu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru demiterea preşedintelui este nevoie de votul a două treimi dintre membrii Senatului, ceea ce face improbabilă înlăturarea sa din funcţie.

Democraţii speraseră să fie audiat John Bolton în urma informaţiilor - pe care acesta nu le-a negat - că, într-o carte ce urmează să apară, fostul consilier pentru securitate naţională al lui Trump afirmă că preşedintele i-a spus că dorea să îngheţe ajutorul militar de 391 milioane de dolari către Ucraina până când Kievul îi va ancheta pe Joe şi Hunter Biden.

Pentru vineri se aşteaptă ca fiecare tabără să-şi prezinte pledoariile finale înainte ca Senatul să decidă cu privire la convocarea martorilor.

Senatorul Adam Schiff, principalul acuzator din partea democraţilor în acest proces, a propus ca ambele părţi să audieze cu uşile închise depoziţiile vreme de o săptămână, timp în care Senatul să revină la treburile curente.

Nu există însă niciun indiciu că solicitarea sa a fost luată în considerare de republicani.

Chiar dacă şedinţa de vineri s-ar putea prelungi până târziu în noapte, un consilier republican a spus că, prin artificii procedurale, votul privind achitarea lui Trump ar putea fi amânat pentru sâmbătă sau chiar luni, ceea ce ar asigura o audienţă mai mare în rândul publicului american.

Achitarea lui Trump i-ar permite acestuia să ceară răzbunare exact în momentul în care Partidul Democrat dă startul luni, 3 februarie, alegerilor primare pentru desemnarea candidatului său la preşedinţie.

Într-un miting ţinut joi la Des Moines, în Iowa, Trump i-a acuzat pe democraţi că vor să-i anuleze victoria din alegerile prezidenţiale din 2016.

'Ei vor să vă anuleze voturile, să ne otrăvească democraţia şi să răstoarne întregul sistem de guvernare', a acuzat Trump.

'În noiembrie îi vom bate pe democraţii socialişti!', a promis actualul preşedinte, care a denunţat 'nebunia' 'stângii radicale' şi şi-a ironizat adversarii potenţiali.

Potrivit celui mai recent sondaj, fostul vicepreşedinte Joe Biden şi senatorul Bernie Sanders se află în fruntea numeroşilor candidaţi democraţi, dar sistemul de vot din Iowa, prin adunări electorale ('caucus'-uri), face dificilă orice predicţie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Erdogan, răspuns tranșant pentru Trump: „Ierusalimul nu este de vânzare”
Erdogan, răspuns tranșant pentru Trump: „Ierusalimul nu este de vânzare”

Preşedintele turc RecepTayyip Erdogan avertizează că Ierusalimul ”nu este de vânzare”, referindu-se la planul de pace în Orientul Mijlociu prezentat de omologul său american Donald Trump.

Cum arată Palestina şi Israelul prevăzute de planul de pace al lui Trump în Orientul Mijlociu
Cum arată Palestina şi Israelul prevăzute de planul de pace al lui Trump în Orientul Mijlociu

Planul de pace în Orientul Mijlociu prezentat de Donald Trump la Casa Albă împreună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu prevede recunoaşterea unui stat palestinian foarte condiţionat, relatează AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.