Peste 300 de condamnări la închisoare pe viață în Turcia, în procesul puciului eşuat

Un român a fost condamnat în Spania pentru că și-a jignit soția. Pentru ce cuvânt va face închisoare
Getty

Un tribunal turc a condamnat joi 337 de persoane, printre care ofiţeri şi piloţi, la închisoare pe viaţă, la finalul principalului proces asupra tentativei de lovitură de stat eşuate care l-a vizat în 2016 pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Aceste persoane au fost declarate vinovate de "tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale", de "tentativă de asasinare a preşedintelui" şi de "omucideri voluntare", conform unui rezumat al sentinţei judecătoreşti obţinut de France Presse.

Printre persoanele condamnate figurează piloţi care au bombardat mai multe clădiri emblematice ale capitalei turce Ankara, precum Parlamentul, şi ofiţeri şi civili care au condus lovitura de stat de la baza militară de la Akinci.

La capătul unui proces în care au compărut aproape 500 de inculpaţi, 60 dintre aceştia au primit diferite pedepse cu ani de închisoare, iar 75 au fost achitaţi.

Tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016 s-a soldat oficial cu 251 de morţi, în afara puciştilor, şi peste 2.000 de răniţi. Evenimentul, care a traumatizat Turcia, a declanşat epurări de amploare şi l-a determinat pe preşedintele Erdogan să-şi extindă prerogativele.

Citește și
submarin rusesc
Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gülen, un fost aliat al lui Erdogan, de orchestrarea tentativei de puci. Gülen, aflat în exil în SUA, neagă orice implicare.

Procesul care s-a încheiat joi începuse în 2017, în cea mai mare sală de audieri din ţară, special construită în complexul penitenciar Sincan, în provincia Ankara.

În ciuda pandemiei, numeroşi apropiaţi ai victimelor au făcut deplasarea joi pentru a asista la ultima audiere, desfăşurată sub supravegherea unui important dispozitiv de poliţie.

„S-a făcut justiţie. Statul nu a lăsat sângele martirilor şi răniţilor nerăzbunat”, a declarat pentru AFP Ufuk Yegin, preşedintele unei asociaţii de rude ale victimelor.

Fethullah Gülen era şi el judecat, în contumacie, la fel ca Adil Oksüz, un profesor de teologie pe care Ankara îl consideră şeful operativ al puciştilor. Dosarele lor au fost disjunse pentru o altă procedură judiciară.

După puciul eşuat, autorităţile turce îi vânează fără încetare pe susţinătorii lui Gülen şi au declanşat represalii de o amploare fără precedent în istoria modernă a Turciei. Mai multe zeci de mii de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost destituite sau suspendate din funcţie. Valul de arestări continuă şi în prezent, chiar dacă într-un ritm mai puţin intens.

Alte procese, cu un număr şi mai mare de acuzaţi, sunt în desfăşurare. Peste 520 de persoane sunt judecate într-un proces având legătură cu activităţile gărzii prezidenţiale în timpul puciului eşuat. Nu mai puţin de 290 de procese legate de tentativa de puci s-au încheiat deja, în timp ce alte nouă continuă.

Până acum, tribunalele au condamnat aproape 4.500 de persoane, aplicând pedepse cu închisoare pe viaţă pentru mai mult de 3.000 dintre ele, conform cifrelor oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turcia i-a convocat pe reprezentanţii la Ankara ai UE, Italiei şi Germaniei, după percheziţionarea unei nave turceşti
Turcia i-a convocat pe reprezentanţii la Ankara ai UE, Italiei şi Germaniei, după percheziţionarea unei nave turceşti

Turcia i-a convocat pe reprezentanţii la Ankara ai UE, Italiei şi Germaniei, după percheziţionarea unei nave turceşti.

Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar
Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar

Rusia este puterea dominantă în Marea Mediterană, susține amiralul Luigi Binelli Mantelli, fost șef al armatei italiene.

Recep Erdogan: Turcia se consideră o parte a Europei, dar nu va ceda în fața atacurilor
Recep Erdogan: Turcia se consideră o parte a Europei, dar nu va ceda în fața atacurilor

Preşedintele turc Recep Erdogan a susţinut că ţara sa, candidată oficială la aderarea la Uniunea Europeană, se consideră o parte inseparabilă a Europei, dar a subliniat că ea nu va ceda în faţa atacurilor şi a dublelor standarde, conform Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.