Pentru ce era faimoasă tânăra cu cetățenie română ucisă în Gaza. „Semnătura ei era inconfundabilă”

×
Codul embed a fost copiat

Încă un ostatic cu cetățenie română și israeliană a murit în Fâșia Gaza, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul român al Afacerilor Externe.

Potrivit Ambasadei Israelului la București, este vorba de o tânără de 27 de ani, răpită în 7 octombrie de la festivalul unde gruparea Hamas a ucis peste 300 de oameni.

Între timp, un val de furie a pus stăpânire pe israelieni, după anunțul făcut de armata țării lor - că a omorât din greșeală 3 ostatici, pe care i-a confundat cu teroriștii.

Inbar Haiman avea doar 27 de ani și era voluntară la festivalul de muzică Nova, unde teroriștii Hamas au ucis cu sute de tineri. Potrivit unor prieteni de-ai tinerei, ea a reușit în primă fază să se ascundă de atacatori. Dar au găsit-o și au luat-o cu forța pe o motocicletă, apoi au dispărut.

„Pink” făcea lucrări de artă stradală deosebite

Un videoclip publicat mai târziu de Hamas pe rețeaua Telegram a fost prima confirmare primită de familie că fata a fost răpită.

Citește și
fâșia gaza
"A doua zi după". Opinie Al Jazeera: Cum va arăta Fâșia Gaza după încheierea războiului dintre Israel și Hamas
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Inbar avea cetățenie română şi era studentă la Arte. Făcea lucrări de artă stradală deosebite și numele sub care era cunoscută în Israel şi în lume era "Pink", semnătura ei inconfundabilă" - a transmis, pe Facebook, Ambasada Israelului la București.

La începutul săptămânii, și familia lui Tal Haimi, bărbatul cu cetățenie română răpit de Hamas, a primit vestea cumplită că acesta a fost ucis. Soția lui a vizitat România la sfârşitul lunii octombrie, în speranța că oficialii de la noi o vor ajuta să-și salveze bărbatul. Tal Haimi a lăsat în urmă trei copii și o soție însărcinată.

Între timp, mii de israelieni furioși au ieșit în stradă, după anunțul că armata isreliană a ucis din greșeală 3 dintre ostatici, confundați cu teroriștii.

Explicațiile IDF pentru uciderea a trei ostatici

Primele elemente ale anchetei arată că victimele au apărut în fața israelienilor dezbracați de la brâu în sus și fluturând o pânză albă. Mai mult, pe o clădire din apropiere s-a descoperit scris, în ebraică, „ajutor, trei ostatici!”. Israelienii s-au temut însă de o capcană, pentru că exact în zona respectivă au murit marți 10 de-ai lor, într-o ambuscadă plănuită de Hamas.

Herzi Halevi, șeful Statului Major israelian: „O decizie luată în fracțiune de secundă poate fi pe viață sau pe moarte. Cred că cei trei ostatici au făcut tot ce trebuie ca să înțelegem cine sunt. Au ieșit fără cămăși, astfel încât să nu bănuim că aveau explozibili lipit de corp. Au ținut o pânză albă ca să ne dăm seama. Să tragă în ostatici a fost împotriva instrucțiunilor armatei de a deschide focul. Este interzis să se tragă în oameni care țin un steag alb și încearcă să se predea. Dar aceste trageri au fost făcute în timpul luptei și sub presiune."

În ciuda explicațiilor date de mai marii armatei, vestea a provocat o unda de șoc în societatea israeliană, oricum profund nemulțumită de felul în care cabinetul de război gestionează criza ostaticilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără de 27 ani, cu dublă cetățenie, israeliană şi română, răpită de Hamas, a fost ucisă în captivitate. Anunțul MAE
O tânără de 27 ani, cu dublă cetățenie, israeliană şi română, răpită de Hamas, a fost ucisă în captivitate. Anunțul MAE

Încă o persoană cu dublă cetățenie, israeliană şi română, care a fost luată ostatică de Hamas la 7 octombrie, a murit în Fâșia Gaza.

"A doua zi după". Opinie Al Jazeera: Cum va arăta Fâșia Gaza după încheierea războiului dintre Israel și Hamas

După o scurtă pauză de șapte zile, la sfârșitul lunii noiembrie, Israelul a reluat bombardamentele în Fâșia Gaza.

Erdogan îl avertizează pe Biden: SUA au „responsabilitatea istorică” să asigure încetarea focului în Fâșia Gaza
Erdogan îl avertizează pe Biden: SUA au „responsabilitatea istorică” să asigure încetarea focului în Fâșia Gaza

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat joi seară pe omologul său american, Joe Biden, cu privire la "consecinţele negative regionale şi globale" ale conflictului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, notează AFP.

MAE: Încă un ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, a murit în Fâşia Gaza
MAE: Încă un ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, a murit în Fâşia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că autorităţile israeliene au informat că o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, care era ţinută ostatică în Fâşia Gaza, a murit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.