Mesaj de încurajare de la OMS, după ce pandemia a făcut peste 1 milion de victime

coronavirus
Getty

"Nu este niciodată prea târziu pentru a schimba cursul lucrurilor", a declarat marţi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a dorit să transmită un mesaj într-o perioadă în care COVID-19 a ucis peste 1 milion de persoane.

"Lecţia cea mai importantă este mereu aceeaşi: oricare ar fi stadiul epidemiei, nu este niciodată prea târziu pentru a schimba cursul lucrurilor", a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus, care conduce lupta împotriva celei mai grave pandemii din ultimul secol din poziţia de director general al OMS, potrivit Agerpres, care citează un editorial publicat în cotidianul britanic The Independent.

Editorialul a apărut în aceeaşi zi în care OMS a înregistrat decesul cu numărul 1.000.000 cauzat de o pandemie care a izbucnit la sfârşitul lunii decembrie 2019 în China şi s-a răspândit apoi în câteva luni în lumea întreagă, infectând cel puţin 33 de milioane de persoane, dintre care unele rămân cu sechele grave.

"Un milion de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19 şi încă şi mai multe suferă din cauza pandemiei", a subliniat directorul OMS, insistând totodată asupra rapidităţii fără precedent cu care omenirea a reuşit să pună la punct teste de depistare şi să se mobilizeze pentru a descoperi cât mai repede posibil vaccinuri eficiente şi sigure.

"Singurul lucru pozitiv la acest virus este că poate fi stopat", a declarat și purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva

Citește și
oms
Care va fi de fapt bilanțul morților provocat de pandemie. Anunțul OMS
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pandemia de COVID-19, care a părut pentru o vreme că se afla sub control în mare parte a lumii, înregistrează în prezent o recrudescenţă accelerată odată cu redeschiderea economiilor naţionale. OMS a înregistrat un record de 4 milioane de infectări confirmate în ultimele două săptămâni la nivel mondial.

Directorul general al OMS a insistat pe "cele patru etape esenţiale pe care toate ţările, toate comunităţile, toţi indivizii trebuie să se concentreze pentru a stăpâni epidemia: evitarea amplificării lucrurilor, reducerea mortalităţii prin protejarea celor mai vulnerabili, fiecare individ trebuie să facă eforturi. Iar guvernele trebuie să folosească toate mijloacele pentru a detecta şi a izola cât mai repede posibil infecţiile şi să evite astfel costisitoarele măsuri de izolare pe scară largă".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
OMS: Țările sărace vor primi 120 de milioane de teste de depistare rapidă a COVID-19
OMS: Țările sărace vor primi 120 de milioane de teste de depistare rapidă a COVID-19

Aproximativ 120 de milioane de teste de depistare rapidă a noului coronavirus vor deveni disponibile pentru ţările cu venituri mici şi mijlocii, la un preţ de cel mult 5 dolari per unitate, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Care va fi de fapt bilanțul morților provocat de pandemie. Anunțul OMS
Care va fi de fapt bilanțul morților provocat de pandemie. Anunțul OMS

Două milioane de morţi din cauza Covid-19, adică dublul celor decedaţi până în prezent, este o cifră "foarte probabilă" dacă nu se face totul pentru a combate pandemia, a afirmat vineri un înalt responsabil OMS.

Cum anticipează Rafila evoluția epidemiei de COVID-19 în România:
Cum anticipează Rafila evoluția epidemiei de COVID-19 în România: "Mă aștept ca acest trend să continue"

Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a afirmat că ultimele raportări prezentate de GCS de peste 1.600 de cazuri de infectări sunt similare cu cele de săptămâna trecută.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.