Lovitură pentru Putin. Armenia refuză să organizeze exerciţii militare ale alianţei postsovietice OTSC în 2023

Nikol Pashinyan
Profimedia

Autoritățile armene au transmis Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) că Erevanul consideră inadecvată desfășurarea exercițiilor organizației în țară.

Armenia nu va organiza exerciţii militare ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) pe teritoriul său în 2023 în circumstanţele actuale, a declarat marţi prim-ministrul Nikol Paşinian, transmite Reuters, citată de Agerpres.

'Ministrul Apărării armean a informat comandamentul comun al OTSC că, în situaţia actuală, considerăm că este nerezonabil să organizăm exerciţii ale OTSC pe teritoriul Armeniei. Cel puţin, astfel de exerciţii nu vor avea loc în Armenia în acest an', a afirmat Paşinian, citat de agenţia Interfax.

OTSC este o alianţă militară a şase state post-sovietice: Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.

Putin, ignorat în Armenia

Anul trecut, în noiembrie, în timpul summitului de securitate OTSC, din care fac parte state ex-sovietice, Vladimir Putin a fost ignorat de premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, care a refuzat să parafeze un document comun și chiar s-a distanțat de președintele Rusiei în timpul unei fotografii de grup.

Citește și
tanc, explozie, razboi
Războiul dintre Armenia şi Azerbaidjan a reizbucnit. Rusia vrea să ”stabilizeze situația”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Președintele Rusiei a fost ignorat de trei ori de premierul Armeniei, presupusul său aliat, când s-a întâlnit cu unii dintre cei mai apropiați parteneri ai țării sale la summitul internațional de securitate Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianță dominată de Rusia și formată din națiuni post-sovietice.

Premierul Pashinyan a acuzat alianța că nu a reușit să ajute Armenia în conflictul său actual cu Azerbaidjanul, potrivit Reuters. Armenia a încercat să invoce prevederea de apărare colectivă a OTSC la începutul anului, dar nu a avut succes.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri
Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc, miercuri, de noi atacuri şi încălcarea unui armistiţiu, la o zi după cele mai grave violenţe între cele două ţări de la războiul din 2020 în regiunea disputată Nagorno Karabah.

Războiul dintre Armenia şi Azerbaidjan a reizbucnit. Rusia vrea să ”stabilizeze situația”
Războiul dintre Armenia şi Azerbaidjan a reizbucnit. Rusia vrea să ”stabilizeze situația”

Un nou conflict armat a izbucnit între Armenia şi Azerbaidjan. Cele două țări au raportat, marţi, confruntări la graniţă, care s-au soldat cu decese în rândul trupelor azere.  

Temeri privind izbucnirea unui război azero-armean: Azerbaidjanul a lansat operaţiunea militară ''Răzbunarea
Temeri privind izbucnirea unui război azero-armean: Azerbaidjanul a lansat operaţiunea militară ''Răzbunarea"

Azerbaidjanul a anunţat, miercuri, că armata sa a ocupat poziţii şi a distrus ţinte armene în enclava Nagorno-Karabah, în cadrul unei operaţiuni militare pe care a denumit-o ''Răzbunarea''.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.