Jens Stoltenberg: „Singura cale de a forța Rusia să înceapă negocierile este să-l convingem pe Putin că nu va învinge”

jens stoltenberg
StirilePROTV

Statele Unite se pregătesc să anunțe vineri un pachet masiv de arme pentru Ucraina. Se va întâmpla la reuniunea responsabililor militari occidentali, organizată în Germania.

Din noul pachet ar urma să facă parte Bomba de Diametru Mic Lansată de la Sol, cu o rază de acțiune de 160 de kilometri, și blindatele Stryker.

Mai mult, potrivit cotidianului The New York Times, administrația Biden ia serios în calcul să ajute Ucraina să atace peninsula Crimeea, pe care preşedintele Vladimir Putin o consideră parte esențială a planului său de a restabili gloria de altădată a Rusiei. „Asta ar duce conflictul la cu totul alt nivel”, a reacționat amenințător Kremlinul.

Wall Street Journal citează surse de rang înalt din Germania, potrivit cărora Berlinul nu le va permite aliaților să trimită tancuri germane Leopard 2 în Ucraina – decât dacă Statele Unite trimit la rândul lor propriile tancuri Abrams.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Sunt momente când nu e cazul să eziți, ori să condiționezi. De exemplu, să spui "vă dau tancuri dacă și alții dau tancuri" nu mi se pare cea mai bună strategie”.

Citește și
Patriarhul Kirill scapă de sancțiunile UE. Viktor Orban s-ar afla în spatele acestei decizii
Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: „Wall Street Journal și ziarele germane Süddeutsche Zeitung transmit că germanii nu vor furniza tancuri pentru Ucraina decât dacă SUA fac exact același lucru. Deci, pare o situație de blocaj aici. Ce face administrația în privința asta?”

Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt Casa Albă: „Când vine vorba de alte țări, președintele (Joe Biden) consideră că fiecare țară ar trebui să ia propriile decizii suverane cu privire la pașii de asistență de securitate și ce tipuri de echipamente este în măsură să furnizeze Ucrainei”.

Pe de alta parte, Polonia pare dispusă să sfideze opoziția Berlinului, șeful guvernului de la Varsovia declarând că acordul Germaniei este de importanță secundară.

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei: „Noi nu avem o astfel de problemă, pentru că am fost primii care au oferit Ucrainei tancuri Leopard și acum îi încurajăm și pe alții, în special pe nemți să vină cu partea lor. Punctul extrem de important este ca nemții să trimită partea lor de tancuri grele și moderne. Și aceasta este întrebarea majoră pentru că încă 14 tancuri, pe lângă cele 250 (oferite de Polonia), nu este o schimbare fundamentală, dar dacă Franța și în special Germania și alte țări ar da câte 20-30 de tancuri fiecare, atunci ar putea face diferența pentru Ucraina”.

Americanii par dispuși să apeleze și la propriile rezerve strategice de muniții.

Hasad Gold, corespondent CNN: „Americanii au început să umble la stocurile de muniții strategice pe care le au în diverse colțuri ale lumii. Oficiali israelieni confirmă informația, difuzată prima dată de The New York Times, potrivit căreia americanii transferă în prezent în Ucraina o parte dintre munițiile aflate într-un depozit din Israel”.

La rândul lui, premierul suedez Ulf Kristersson și-a anunțat decizia de a oferi sprijin suplimentar Kievului, inclusiv sistemul de artilerie Archer, un tun autopropulsat recunoscut pe scară largă ca fiind una dintre cele mai avansate arme de artilerie din lume, capabil să tragă obuze până la 50 km.

Semnificativ este faptul că, potrivit ziariștilor americani de la The New York Times, Washingtonul începe să se arate dispus să ajute Ucraina să-i atace pe ruşi în Crimeea. Peninsula a fost anexată de Rusia în 2014. Acolo se află aproximativ 70.000 de soldaţi ruşi şi mai multe baze militare importante ale Moscovei, de unde de altfel lanseaza numeroase atacuri asupra Ucrainei.

Volodimir Zelenski: „Obiectivul nostru este să ne eliberăm toate teritoriile. Crimeea este pământul nostru”.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Evident, este foarte primejdioasă chiar și numai discuția despre o eventuală livrare către Ucraina a unor arme capabile să lovească teritoriul rus. Ar duce conflictul la un cu totul alt nivel și n-ar aduce nimic bun pentru securitatea europeană și globală”.

Rupt cu totul de realitatea de pe front, purtatorul de cuvânt al președinției ruse a continuat sfidător.

Dmitri Peskov:Cu cât mai repede acceptă regimul din Ucraina să îndeplinească cererile Rusiei, care oricum vor fi satisfăcute mai devreme sau mai târziu, cu atât mai repede poporul ucrainean va începe vindecarea după tragedia în care l-a târât regimul de la Kiev”.

La rândul său, Dmitri Medvedev a amenințat din nou cu războiul nuclear, în condițiile în care responsabilii militari occidentali se vor reuni vineri în Germania pentru a anunța noi pachete de sprijin pentru Kiev.

„Niciunuia dintre liderii occidentali nu-i trece prin cap că victoria asupra unei puteri nucleare într-un război convențional poate antrena izbucnirea unui război nuclear. Puterile nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depinde soarta lor. Asta ar trebui să fie evident chiar și pentru un politician occidental care mai are măcar o urmă de inteligență", a scris Medvedev pe telegram.

Jens Stoltenberg, șeful NATO: „Armele sunt calea către pace și, chiar dacă sună paradoxal, singura cale de a forța Rusia să înceapă negocierile este să-l convingem pe Putin că nu va învinge pe câmpul de luptă și că trebuie să se așeze la masa discuțiilor”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Kremlin: Ne vom atinge obiectivele, într-un fel sau altul. Lovirea Crimeei n-ar fi de bun augur pentru securitatea europeană
Kremlin: Ne vom atinge obiectivele, într-un fel sau altul. Lovirea Crimeei n-ar fi de bun augur pentru securitatea europeană

Kremlinul a transmis joi că Rusia îşi va atinge obiectivele în Ucraina "într-un fel sau altul" şi cu cât mai repede îi va accepta Kievul condiţiile, cu atât mai repede va pune capăt conflictului.

Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”
Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”

Încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea conduce la sfârşitul lumii, a avertizat joi patriarhul rus Kirill relatează agenţia EFE.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.