Curtea Supremă a Statelor Unite revocă dreptul la avort al americancelor

avort sua
Agerpres

Milioane de femei din SUA vor pierde dreptul legal la avort, după ce Curtea Supremă a anulat o hotărâre veche de 50 de ani care a legalizat-o la nivel național.  

Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic 'Roe v. Wade' din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină, informează AFP şi Reuters.

Decizia de vineri nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de 'Roe v. Wade', când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu.

Missouri este primul stat american care interzce avortul, după ce Curtea Supremă revocă dreptul la avort

Date fiind fracturile din ţară, o jumătate din statele americane, mai ales în sud şi centru mai conservatoare şi religioase, ar putea să interzică avorturile într-un termen mai lung sau mai scurt.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu o majoritate de 6 la 3, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Judecătorii au stabilit că decizia din cazul Roe v. Wade (care permitea avortul înainte ca fătul să fie viabil în afara uterului, adică între săptămâna a 24-a şi a 28-a de sarcină) a fost greşită întrucât Constituţia SUA nu face nicio menţiune specifică la dreptul la avort.

„Constituţia nu face nicio referire la avort şi niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept”, a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorităţii. Roe v. Wade „era total nefondat încă de la început” şi ”trebuie să fie anulat”. „Este timpul ca problema avortului să fie lăsată în seama reprezentanţilor aleşi ai poporului” în parlamentele locale, se mai spune în decizie.

Această formulare este apropiată de un anteproiect de hotărâre scurs în presă la începutul lunii mai, provocând importante manifestaţii în toată ţara şi un val de indignare al stângii.

Hotărârea publicată vineri 'este una din cele mai importante din istoria Curţii Supreme de la crearea sa în 1790', a remarcat Lawrence Gostin, profesor de dreptul sănătăţii. 'S-a mai întâmplat ca ea să schimbe jurisprudenţa, dar pentru a instaura sau restabili un drept, niciodată pentru a-l suprima', a explicat el pentru AFP.

Decizia de vineri este încununarea a 50 de ani de luptă metodică dusă de dreapta religioasă, pentru care reprezintă o victorie enormă, dar nu şi finalul bătăliei: mişcarea va trebui să se mobilizeze în continuare pentru a face să basculeze cât mai multe state în tabăra sa ori pentru a obţine o interdicţie la nivel federal.

Decizia se înscrie de asemenea în bilanţul fostului preşedinte republican Donald Trump, care în mandatul său a remaniat profund Curtea Supremă, numind trei judecători conservatori (Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh şi Amy Coney Barrett), semnatari ai acestei hotărâri.

În schimb, cei trei judecători progresişti s-au disociat de majoritate, care, în opinia lor, 'pune în pericol alte drepturi la viaţa privată, precum contracepţia şi căsătoriile homosexuale' şi 'subminează legitimitatea Curţii'.

Potrivit institutului Guttmacher, un centru de cercetări care militează pentru accesul la contracepţie şi avort, 13 state dispun de legi zise 'zombi', care interzic avortul şi au fost elaborate pentru a intra în vigoare aproape automat în cazul în care Curtea Supremă revenea asupra deciziei din 1973.

„În zilele, săptămânile, lunile viitoare ar trebui să vedem clinici închizându-se” în aceste state, unele foarte populate, precum Texas sau Louisiana, consideră Lawrence Gostin.

O duzină de alte state ar putea să urmeze cu interdicţii totale sau parţiale.

În unele zone din ţară, femeile care vor dori să avorteze vor fi, aşadar, obligate să păstreze sarcina, să găsească soluţii clandestine, cum ar fi procurarea de pilule avortive de pe internet, sau să se deplaseze în alte state, unde întreruperile de sarcină vor rămâne legale.

Anticipând un aflux, aceste state, cel mai adesea democrate, au luat măsuri pentru a facilita accesul la avort pe teritoriul lor, iar clinicile au început să transfere resursele de personal şi echipamente.

Deplasarea într-un alt stat este însă costisitoare, iar decizia Curţii Supreme va penaliza mai cu seamă femeile sărace sau care îşi cresc singure copii, şi care sunt suprareprezentate în minorităţile de culoare şi hispanică, subliniază apărătorii dreptului la avort.

Se așteaptă ca jumătate dintre statele americane să introducă noi restricții sau interdicții, scrie presa de peste ocean.

Treisprezece au adoptat deja așa-numitele legi declanșatoare care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curții Supreme. Altele sunt așteptate să adopte rapid noi restricții, scrie BBC.

În total, accesul la avort este preconizat să fie interzis pentru aproximativ 36 de milioane de femei aflate la vârsta reproductivă, potrivit specialiștilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.