Alegeri SUA. După ce au pierdut Senatul, republicanii nu mai sunt siguri că vor obține majoritatea în Camera Reprezentanților

alegeri sua
Profimedia

După ce au pierdut din nou în faţa democraţilor majoritatea în Senatul SUA la alegerile intermediare, republicanii îşi văd diminuat semnificativ şi avansul pe care-l aveau în cursa pentru Camera Reprezentanţilor.

Numărarea voturilor continuă relatează agenţia DPA, citate de Agerpres.

În ultimele 48 de ore democraţii au câştigat încă 13 mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii nu au mai obţinut nici măcar un singur mandat.

Conform ultimelor proiecţii, republicanii au astfel 211 mandate, iar democraţii 205 şi mai rămân în joc 19 mandate, pentru care încă nu s-a încheiat numărarea voturilor, un mare număr de voturi fiind prin corespondenţă.

Printre mandatele încă indecise sunt şi cele din circumscripţii ale statului California, zonă cu electorat majoritar progresist, aşadar cel puţin acolo democraţii preşedintelui Joe Biden au prima şansă.

Citește și
Donald Trump
Trump cere să fie repus în funcția de președinte al SUA, iar, dacă nu, ”noi alegeri, imediat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar chiar dacă în final republicanii fostului preşedinte Donald Trump vor obţine totuşi majoritatea în Camera Reprezentanţilor, aceasta va fi una fragilă şi instabilă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Alegeri în SUA. Joe Biden şi Donald Trump ar putea candida pentru un nou mandat la Casa Albă
Alegeri în SUA. Joe Biden şi Donald Trump ar putea candida pentru un nou mandat la Casa Albă

Joe Biden şi Donald Trump par la fel de hotărâți ca înainte de alegeri să candideze, din nou, la alegerile prezidențiale din SUA, din 2024.

Trump cere să fie repus în funcția de președinte al SUA, iar, dacă nu, ”noi alegeri, imediat”
Trump cere să fie repus în funcția de președinte al SUA, iar, dacă nu, ”noi alegeri, imediat”

Fostul președinte Donald Trump cere să fie repus în funcția de președinte al SUA sau să se organizeze ”o nouă rundă de alegeri, imediat”.  

SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informații privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016
SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informații privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016

Administraţia americană a anunţat joi o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în procesul electoral din SUA, atât din trecut, cât şi din prezent.

Președintele Joe Biden intenţionează să candideze la un al doilea mandat, anunţă Casa Albă
Președintele Joe Biden intenţionează să candideze la un al doilea mandat, anunţă Casa Albă

Preşedintele democrat Joe Biden intenţionează să candideze la un al doilea mandat la Casa Albă, peste doi ani.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.