43 de ţări cer la ONU o anchetă internaţională independentă cu privire la moartea lui Navalnîi, de care-l acuză pe Putin

aleksei navalnîi
Imago

43 de ţări cer Rusiei să autorizeze o anchetă internaţională independentă cu privire la moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi.

Apelul a fost lansat de către ambasadoarea Uniunii Europene la ONU, la Geneva, Lotte Knudsen, în numele celor 27 de state membre ale UE şi altor 16 ţări, între care Canada, Regatul Unit, Statele Unite şi Ucraina, relatează Reuters.

”Suntem indignaţi de moartea politicianului din opoziţie Aleksei Navalnîi, a cărei ultimă responsabilitate îi revine preşedintelui (rus Vladimir) Putin şi autorităţilor ruse”, a declarat luni, la Consiliul Drepturilor Omului, la Geneva, Lotte Knudsen, care s-a exprimat în numele celor 43 de ţări.

”Rusia trebuie să autorizeze o anchetă internaţională independentă şi transparentă cu privire la circumstanţele morţii sale bruşte”, a cerut ea.

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit, la 16 februarie, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară în Arctica.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kremlinul a negat orice implicare a statului în moartea liderului opoziţiei, care a fost înmormântat vineri la Moscova.

Comitetul rus de anchetă a anunţat că a lansat o anchetă de procedură cu privire la acest deces, iar Kremlinul a anunţat că nu va curs cererilor UE.

Pe de altă parte, văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, le-a mulţumit luni miilor de ruşi care stau la coadă multe ore să se reculeagă la mormântul acestuia.

”Mulţi oameni se întreabă de ce Aleksei s-a bătut atât de dur şi de ce nu a abandonat niciodată. A făcut-o pentru voi. Pentru oamenii frumoşi, curajoşi şi cinstiţi care stau acum la cozi interminabile pentru a-i spune adio”, a scris luni pe X Iulia Navalnaia.

”Vă mulţumesc, Aceasta este adevărata iubire a poporului”, a adăugat ea.

Mii de susţinători ai lui Aleksei Navalnîi s-au adunat în cartierul Marino, la Moscova, în ziua funeraliilor, vineri, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui mai cunoscut lider al opoziţiei.

Ei au sfidat avertismente ale unui purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin împotriva unor adunări neautorizate, iar mulţi au scandat numele lui Navalnîi şi sloganuri ca ”Putin este un asasin!” şi ”Nu războiului”.

În weekend, oameni au stat din nou la cozi pentru a se reculege la mormântul lui Navalnîi, pe care l-au acoperit cu flori.

Iulia Navalnaia îl acuză de Vladimir Putin de asasinarea soţului său, iar echipa acestuia a anunţat că intenţionează să ancheteze şi să publice numele celor care se fac vinovaţi.

Kremlinul neagă orice implicare şi refuză să comenteze cu privire la funeraliile lui Aleksei Navalnîi.

Potrivit susţinătorilor acestuia, în certificatul de deces se arată că moartea acestuia a avut cauze naturale, lucru pe care refuză să-l accepte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.