Accident grav de circulație în Egipt. 12 persoane au murit

accident egipt
Quds News Network/Twitter

Douăsprezece persoane au murit duminică într-un accident rutier petrecut în apropierea staţiunii turistice Hurghada din estul Egiptului, în coliziunea dintre un autocar şi un camion, a comunicat Ministerul Sănătăţii.

Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite şi transportate la spitale din apropiere”, afirmă comunicatul, transmite AFP, citată de Agerpres.

Parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi circumstanţele accidentului, survenit pe şoseaua care leagă oraşele Ras Gharib şi Hurghada, la Marea Roşie.

Accidentul de duminică este al doilea cu victime multiple petrecut în mai puţin de 10 zile în Egipt. La 12 noiembrie, 20 de persoane au decedat când microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-un canal al deltei Nilului, în nordul ţării.

Accidentele de circulaţie sunt frecvente în Egipt, unde drumurile sunt adesea prost întreţinute şi codul rutier puţin respectat.

Citește și
taxi
Accident cu două victime, între un taxi și un autoturism. Taximetristul a fugit de la locul faptei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit statisticii oficiale, 7.000 de oameni au murit în accidente rutiere în 2021 în Egipt, ţară cu 104 milioane de locuitori, cea mai populată din lumea arabă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O autospecială ISU s-a răsturnat în drum spre un accident rutier
O autospecială ISU s-a răsturnat în drum spre un accident rutier

O autospecială de stingere incendii şi descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, s-a răsturnat în drum spre un accident rutier. Accidentul s-a produs în comuna Brebeni, Olt. Nu au fost înregistrate victime.   

Accident cu două victime, între un taxi și un autoturism. Taximetristul a fugit de la locul faptei
Accident cu două victime, între un taxi și un autoturism. Taximetristul a fugit de la locul faptei

Două persoane din Galaţi au ajuns, duminică, la spital, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un taxi. Taximetristul a fugit de la locul faptei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

 

Un taximetrist a murit în București, după impactul frontal cu un autobuz. Patru pasageri au fost răniți
Un taximetrist a murit în București, după impactul frontal cu un autobuz. Patru pasageri au fost răniți

Un accident grav a avut loc aseară în Capitală. Un taximetrist a murit, iar cei patru pasageri din mașina sa au ajuns la spital, după un impact frontal cu un autobuz.

Accident cu trei victime. Un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit indicatorul din beton de la intrarea în Târgu Jiu
Accident cu trei victime. Un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit indicatorul din beton de la intrarea în Târgu Jiu

Două femei și un bărbat au ajuns, vineri seară, la spital după ce mașina lor a lovit în plin o construcție din piatră, la intrarea în Târgu Jiu.  

Impact între un autoturism și un autobuz, chiar în centrul Capitalei. Un călător a fost rănit
Impact între un autoturism și un autobuz, chiar în centrul Capitalei. Un călător a fost rănit

Accident în noaptea de vineri spre sâmbătă în București, între un autoturism și un autobuz.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.