Cîțu anunță că Elcen şi Termoenergetica vor ieși din insolvență "până la finalul lunii decembrie"

ELCEN
Agerpres

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat sâmbătă că, împreună cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a găsit soluţia pentru ieşirea Elcen din insolvenţă şi urmează ca acest lucru să se întâmple până la finalul lunii decembrie.

"După schimbarea pe care au dorit bucureştenii la Primăria Municipiului Bucureşti, am găsit bunăvoinţă şi deschidere la primarul general al Capitalei şi împreună am găsit soluţia procedurală şi financiară de a iesi din starea de insolvenţă. Sunt două mecanisme, este art 26 din Ordonanţa 201/2020 şi Ordonanţa 69/2020. Repet, unul dintre mecanisme, este vorba despre swap-ul pentru datoriile restante ale unităţilor administrativ teritoriale, era în vigoare şi la rectificarea precedentă, doar că nu a fost luat în calcul. Am găsit soluţia, şi procedurală şi financiară, şi urmează o serie de măsuri şi mai mulţi paşi care vor duce la ieşirea din insolvenţă a Elcen", a spus ministrul într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
"
Întrebat când vor ieşi din insolvenţă Elcen şi Termoenergetica, el a răspuns: "Până la finalul lunii decembrie. Există un calendar clar, dar până la finalul lunii decembrie".

Cîţu a subliniat că primăria municipiului Bucureşti are nevoie de ajutor pentru a trece peste această perioadă, mai ales că sunt datorii pe care le-a moştenit, datorii foarte mari care au apărut în urma unei executări defectuase a bugetului primăriei.

"O parte din ancheta Inspecţiei Economice a Ministerului Finanţelor Publice deja este la DNA exact pe execuţia bugetară", a reamintit Cîţu.

Cum a intrat Elcen în insolvență

 

Citește și
Florin Cîțu
Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. Cîțu: Agenţia spune clar că PNL nu creşte taxe în 2021
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul a făcut o "trecere în revistă" a insolvenţei Elcen, menţionând că procedura a fost deschisă în data de 6 octombrie 2016, la solicitarea societăţii. La momentul respectiv, creanţele totale admise la masa credală erau de 2,2 miliarde lei, din care creanţe ale Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală erau în cuantum de un miliard de lei. Ceilalţi creditori semnificativi erau companii cu capital de stat şi instituţii de credit.

Planul de reorganizare al Elcen a fost confirmat de instanţă în data de 22 octombrie 2018, însă acesta a fost ulterior modificat deoarece sursele de finanţare prevăzute nu s-au concretizat. Planul de reorganizare modificat a fost confirmat de instanţă în 9 iulie 2020, iar durata este până în 22 octombrie 2022.

"În ipoteza reuşitei reorganizării, durata estimată privind procedura insolvenţei este de şase ani. În cazul în care planul de reorganizare ar fi eşuat, societatea ar fi intrat în faliment. Acestea erau de fapt riscurile", a precizat ministrul Finanţelor.

Florin Cîţu a menţionat că pe durata insolvenţei Elcen nu a îndeplinit condiţiile necesare obţinerii finanţării din fonduri europene nerambursabile, iar cei care au aruncat "voit şi premeditat societatea în insolvenţă" ar trebui să plătească.

"Şi aici este iarăşi o problemă. Faptul că Elcen a fost din punctul meu de vedere premeditat şi voit aruncat în situaţia această de insolvenţă a vitregit această companie de avea acces la finanţare din fonduri europene nerambursabile şi cineva va trebui să plătească pentru acest lucru. În aceste condiţii, nu s-au realizat investiţiile necesare pentru menţinerea capacităţii de producţie a energiei într-un mod sustenabil pe termen lung. Aici aveţi o explicaţie de ce Elcen nu a avut fondurile pentru a face aceste investiţii. Şi repet: cei care au împins Elcen voit către insolvenţă sunt responsabili pentru acest lucru şi ar trebui să plătească", a mai spus ministrul.

În prezent, Ministerul Energiei este principalul acţionar al companiei, deţinând 97,51% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de SNGZ Romgaz (2,49%).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Cîțu susține că Ciolacu ”a îndemnat populaţia să mă linşeze, ca pe Ceauşescu”
Ministrul Cîțu susține că Ciolacu ”a îndemnat populaţia să mă linşeze, ca pe Ceauşescu”

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, susține că președintele PSD Marcel Ciolacu ar fi îndemnat populaţia să-l linşeze public, ca pe Ceauşescu.

Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. Cîțu: Agenţia spune clar că PNL nu creşte taxe în 2021
Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. Cîțu: Agenţia spune clar că PNL nu creşte taxe în 2021

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii.

Cîțu, după ce a anunțat un prejudiciu de 200 de milioane lei la PMB: Raportul a fost trimis la DNA
Cîțu, după ce a anunțat un prejudiciu de 200 de milioane lei la PMB: Raportul a fost trimis la DNA

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă, luni seară, că primul raport de control de la Primăria Capitalei a fost trimis la DNA, prejudiciul calculat de către inspectori fiind de 200 de milioane de lei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.