Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la Spitalul Militar din București

×
Codul embed a fost copiat

O structură mică, situată adânc în creier, ne controlează memoria. Se numește hipocamp. Este afectată de stres. Aici apar des crize epileptice.

Astăzi vorbim despre prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Este o operație curativă pentru crizele epileptice, necontrolate de medicamente. Să nu uităm că epilepsia este a patra cea mai frecventă boală neurologică.

Acesta este hipocampul. E responsabil de memoria de scurtă durată. Știm ce am mâncat acum 5 minute datorită acestei structuri. Alături – vedem amigdala, adică toate emoțiile noastre. În același spațiu mic, cu lobii temporali - vorbim și întelegem vorbirea. Ne orientăm în spatiu. Puțin în lateral- auzim. În zona din spate – vedem.

Dr. Irina Oane, medic specialist neurolog: „Într-o regiune relativ restrânsă - sunt doar 3 cm - e o aglomerare de structuri cu foarte multe funcții, prin conexiuni foarte strânse cu alte regiuni ale creierul și cu partea cealaltă.”

Prea mult curent electric în creier. Acest accident se petrece frecvent în lobii temporali. Și privește aceste structuri importante din creier. Epilepsia de lob temporal este cea mai întâlnită formă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În așa numita chirurgie a epilepsiei, la Spitalul Militar central din București, medicul Georgian Ciobotaru a realizat o premieră. Adică rezecția hipocampului, structura care - la pacientul operat - determină crize epileptice. Hipocampul este chiar în mijlocul creierului!

Dr. Georgian Ciobotaru, medic specialist neurochirugie: „În general se optează pentru a ajunge prin creier așa, dar înseamnă o distrugere cel puțin parțială a creierului pe care nu ne-o dorim. Dar există o zonă, dacă ne uităm, care este exact în linie dreaptă. Acesta e globul ocular, daca intrăm prin lateral de globul ocular ajungem în zona noastre de interes și salvăm tot lobul temporal și extragem direct amigdala și hipocampul fără să deranjăm aproape deloc restul creierului, asta e noutatea. Globul ocular locuiește într-o teacă, pe care noi doar am dat-o la o parte. Pacientul nu a avut vederea afectată nici măcar o perioadă scurtă dupa operație. Pacientul e perfect functional, are mai bine de 3 luni de la opreație. Nu a mai avut crize pină acum si sperăm să avem primele serii de operații.”

Operația distruge focarul care produce epilepsie, deci dispar crizele. Rata de vindecare este de 70-80%. Acest tip de operație se face doar după ce o echipă de medici neurologi, specializați în tratamentul epilepsiei, face diagnosticul de finețe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente

Deși avem o percepție negativă despre colesterol, să știți că este o grăsime esențială vieții și are funcții importante în organism. Fără colesterol nu se pot sintetiza sărurile biliare, hormonii sexuali sau vitamina D.

Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului
Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului

Mușcătura corectă se formează la șase ani, tot atunci trebuie și evaluată. Mușcărura corectă înseamnă echilibru muscular, dar și echilibrul articulațiilor feței.

Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură
Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură

Albirea dinților poate aduce un zâmbet mai frumos, dar mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură. Poate duce la sensibilitate dentară, care apoi să creeze probleme grave.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.