Zonele din centrul Capitalei care devin pietonale în weekend-uri, din 29 mai

×
Codul embed a fost copiat

După câțiva ani de când se renunțase la proiect, în sfârșit, anumite zone din Capitală redevin pietonale în weekend-uri.

Vorbim despre Calea Victoriei și alte câteva artere din centrul Capitalei care se vor închide circulației începând de săptămână viitoare.

Programul, menit să încurajeze mișcarea în aer liber, durează până în toamnă, spre bucuria celor ce iubesc plimbările cu bicicleta, skateboard-ul, rolele sau trotineta.

Ștefana Todică, reporter Pro TV: "De weekendul viitor, două zile pe săptămână, nu vom mai auzi claxoane și motoare, iar Calea Victoriei, cea mai șic arteră a Capitalei, nu va mai fi sufocată de mașini. Și nu vorbim doar de această stradă, pentru că o mare parte din centrul Bucureștiului devine pietonală, până în octombrie, sâmbăta și duminica, de la 11:00 la 23:00. Dacă privim de sus, vedem că sunt șapte zone vizate, adică 34 de străzi sau porțiuni și o lungime totală de 11 kilometri, doar pentru plimbare.

Adică de pe Kiseleff, până la Națiunile Unite, cu străzile adiacente, inclusiv zona Icoanei și Piața Amzei, care s-a umplut de terase în ultimul an și a devenit un punct de întălnire pentru mulți. Oamenii abia așteaptă să scape de mașini și de noxe".

Citește și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan anunţă un studiu referitor la calitatea aerului în Bucureşti: „Funcţionăm pe un plan din 2018”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locuitor al Capitalei: "Mai ales având în vedere că poluează foarte mult și zgomotul este destul de deranjant, cred că ar fi mai bine fară ele".

Locuitor al Capitalei: "Va fi mult mai liniște și mai frumos".

Locuitor al Capitalei: "Super faină ideea. Oamenii au nevoie să respire, să se poată plimba, să meargă cu bicicleta".

Șoferii vor fi nevoiți să ocolească, însă, cu excepția rezidenților, care vor putea circula doar cu viteză redusă.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: "În primul rând, pentru că suntem încă într-o situație de pandemie, vrem să extindem spațiul public la care bucureștenii au acces, adică în plus de a te plimba în parcurile pe care le avem poți să o faci în aceste zone publice".

Primăria a adoptat această măsură la propunerea asociației ARCEN.

Alberto Grosescu, ARCEN: "Dacă ne uităm cu toții în celelalte capitale mari europene, lucrurile acestea sunt firești și se întâmplă dintotdeauna. Bucureștiul, din păcate, nu are o piață în adevăratul sens al cuvântului. Nu avem suficiente zone pietonale, există o singură zonă pietonală permanentă, din Centrul Vechi".

Momentan, nu vor fi organizate evenimente în zona care devine pietonală.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Nicuşor Dan: PMB a acumulat datorii de 400 de milioane către lei către Termoenergetica
Nicuşor Dan: PMB a acumulat datorii de 400 de milioane către lei către Termoenergetica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că Primăria Municipiului Bucureşti a acumulat datorii de aproximativ 400 de milioane de lei către Compania Municipală Termoenergetica.

Nicuşor Dan anunţă un studiu referitor la calitatea aerului în Bucureşti: „Funcţionăm pe un plan din 2018”
Nicuşor Dan anunţă un studiu referitor la calitatea aerului în Bucureşti: „Funcţionăm pe un plan din 2018”

Nicuşor Dan a anunţat vineri lansarea în dezbatere publică a caietului de sarcini pentru noul Plan Integrat de Calitate a aerului, deoarece în prezent funcţionăm pe un plan din 2018.

Situația vaccinării pe județe. Bucureştiul şi judeţele Cluj, Sibiu, Braşov şi Timiş, pe primele locuri
Situația vaccinării pe județe. Bucureştiul şi judeţele Cluj, Sibiu, Braşov şi Timiş, pe primele locuri

Comitetul de cooerdonare a vaccinării a prezentat, joi, situaţia vaccinării pe fiecare judeţ în parte, raportat la populaţie, scrie News.ro. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.