Un tânăr a fost scos inconştient din mare, în Costineşti, apoi a murit. Avea un traumatism cranian grav

costinesti
Ziua Constanta

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce un tânăr a fost scos din mare inconştient, duminică după amiază, în staţiunea Costineşti, iar ulterior a decedat, transmite news.ro.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au precizat că acesta avea un traumatism cranian grav. Victima nu a fost deocamdată identificată.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că, duminică după amiază, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost scoasă din apa mării, în zona Obelics, inconştientă.

Poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar tânărul respectiv a murit.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest acest caz şi continuă cercetările pentru a lămuri întreaga situaţie, dar şi pentru a stabili identitatea victimei.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au precizat că echipele medicale au găsit tânărul în stop cardiorespirator şi având un traumatism cranian grav. Au fost făcute manevre de resuscitare, dar nu a mai putut fi salvat.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.