Ce a făcut timp de o lună evadatul Onorel Lupu, capturat în Prahova. Drama bărbatului

×
Codul embed a fost copiat

Onorel, evadatul de la penitenciarul din Ploieşti ce a reuşit să scape de gardieni şi mai apoi timp de aproape o lună să fure de prin gospodăriile oamenilor din mai multe sate şi comune a fost în sfârşit prins.

Nu de oamenii legii aşa cum ne-am fi aşteptat, ci de localnicii din Bălţeşti. Fugarul a încercat să scape şi s-a aruncat în gârla din apropiere, însă un tânăr de 24 de ani a reuşit să îl imobilizeze.

Evadatul a fost legat cu un căpăstru de cal până când în zona au sosit şi poliţiştii, care l-au preluat.

Onorel Lupu a evadat pe 18 aprilie de la o secţie exterioară a penitenciarului din Ploieşti. El era încarcerat şi avea de ispăşit o condamnare pentru furt.

Cât timp s-a bucurat de libertate a săvârşit multe alte furturi, de regulă mâncare, băutura şi haine de prin casele oamenilor din Matiţa, Bălţeşti şi Podenii Noi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drama lui Onorel Lupu

Timp de 32 de zile, Onorel Lupu bărbatul de 41 de ani, evadat de Paști din închisoarea de la Ploiești, a fost hăituit cu câini de urmă aduși de la Sibiu și București, cu drone, cu camere cu termoviziune și de cei mai antrenați polițiști din Prahova. Ziua stătea retras pe coama dealului și supraveghea tot. Știa fiecare mișcare a polițiștilor. Nu aștepta decât căderea nopții să poată ajunge în cel mai drag loc, la mormântul băiatului său, mort la numai un an. Acolo, cu capul pe cruce, a dormit Onorel în prima noapte. Polițiștii nu i-au cunoscut drama la început și-l căutau haotic prin păduri și văgăuni, relatează ziarulincomod, un site local.

Onorel Lupu

Un adolescent de 16 ani a fost cel care a reușit să pună mâna pe Onorel, care ieșise prea devreme din bârlog. Nu căuta de mâncare, ci otravă.

Orfan de la șase ani, a trăit în pădure împreună cu sora lui

Drama din spatele ”haiducului”, așa cum a fost poreclit de polițiștii care l-au căutat zile la rând prin pădurile din Păcureți, i-a impresionat pe anchetatorii care au reușit să stea de vorbă cu el, imediat după ce a fost capturat.

De la șase ani, el și sora sa au rămas orfani. Mama lor, alcoolică, s-a stins când cei doi copii erau mici, iar tatăl a vândut gospodăria și a dispărut fără urmă. Onorel și sora lui au trăit singuri în pădure, într-un bordei improvizat la marginea satului Matița, ajutați de oamenii locului. Fura de foame. Când rămânea fără mâncare, se hrănea cu frunze de măcriș, de gutui, arțar și fructe, atunci când era sezonul lor.

Drama unui tată

Este bolnav de mic, suferă de epilepsie, dar asta nu l-a împiedicat să încerce să-și întemeieze o familie. A avut o relație cu o tânără din sat. În 2017 Onorel a devenit tatăl unui băiețel care însă nu a supraviețuit decât puțin peste un an. Copilul, Cătălin Ionuț, s-a stins în martie 2017 și este înmormântat la marginea satului Măgura din comuna Șoimari. Deși mai avea puțin până la liberarea legală, doar câteva luni, Onorel n-a mai avut răbdare să aștepte decizia instanței.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.