Situație îngrijorătoare la un liceu din județul Buzău. Zece eleve au avut nevoie de îngrijiri medicale

×
Codul embed a fost copiat

Zece eleve de la un liceu din Râmnicu Sărat, județul Buzău, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un coleg a pulverizat spray paralizant pe holul instituției de învățământ.

În timp ce ambulanțele duceau copiii la spital, polițiștii l-au prins pe cel care a folosit dispozitivul iritant, dar au mai depistat și un alt adolescent care avea și el unul la fel.

Cazul este anchetat acum de procurori, iar elevul care a folosit spray-ul a fost exmatriculat.

Toți elevii și profesorii au simțit mirosul greu de suportat, dar zece fete au avut nevoie și de asistență medicală. Echipajele SMURD nu au riscat și le-au transportat pe toate la spitalul din Ramnicu Sărat.

Felicia Vasile, director medical al Spitalului Râmnicu Sărat: Un număr de zece adolescente cu vârste cuprinse între 15-16 ani care prezentau o stare generală afectată, erau speriate, le usturau ochii și o disfagie, dureri în gât. Li s-a acordat primul ajutor, au stat la camera de gardă, pediatrie până au fost investigate și consultate de medicul de gardă. S-a folosit un spray lacrimogen pe holul liceului."

Citește și
teste saliva
A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, cu întârziere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, la școală au ajuns și polițiștii. În momentul în care i-au percheziționat pe elevi au mai depistat încă un adolescent cu un spray paralizant. Acesta și cel care l-a folosit au fost duși la sediul politiei pentru audieri.

Ane Marie Vrapciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău: Polițiștii au indentificat un alt elev care avea asupra lui un spray paralizant nefolosit. Părinții elevilor au fost informați, ambii au fost conduși la sediul poliției Râmnicu Sărat pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de incident.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și continua cercetările. În această după amiază, conducerea liceului vă stabili și ce măsuri vor fi luate în cazul celor doi elevi.

Florentina Huiu, directorul Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” Râmnicu Sărat:Deținerea și introducerea a spray-urilor lacrimogene este interzisă pentru că pune în pericol integritatea elevilor și profesorilor. S-a analizat și s-au propus sancțiuni care vor fi validate într-o ședință extraordinară.

Potrivit polițiștilor, dosarul penal în care sunt cercetați cei doi a fost deschis sub acuzația de deținere de dispozitive periculoase și lovire sau alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Arafat: Astăzi va începe distribuirea a două milioane de teste pentru elevi
Arafat: Astăzi va începe distribuirea a două milioane de teste pentru elevi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi, la Zalău, că în cursul zilei va începe distribuirea a două milioane de teste de coronavirus pentru elevii din ţară, scrie Agerpres. 

A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, cu întârziere
A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, cu întârziere

A doua tranșă de teste de salivă pentru elevi a ajuns în majoritatea școlilor, însă, din nou, cu întârziere.

Ministerul Educației: Testarea elevilor nu a fost suspendată. Săptămâna viitoare vor fi testaţi marţi şi vineri
Ministerul Educației: Testarea elevilor nu a fost suspendată. Săptămâna viitoare vor fi testaţi marţi şi vineri

Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, precizează Ministerul Educației, adăugând că testarea se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, in funcţie de disponibilitatea testelor.

Testarea elevilor a fost suspendată după o săptămână pentru că nu mai sunt teste. Când ar putea fi reluată
Testarea elevilor a fost suspendată după o săptămână pentru că nu mai sunt teste. Când ar putea fi reluată

După numai o săptămână, testarea elevilor este pentru moment suspendată pentru că nu mai există teste.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.