Reacţiile asistaţilor social din Tg. Mureş, când află de ideea primarului. "Dacă nu avem loc de muncă, să nu avem nici copii?

×
Codul embed a fost copiat

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea a stârnit un val de reacţii pe reţelele sociale, după ce a postat un mesaj în care propune un control mai strict al celor care vor să aibă copii.

Primarul oraşului Târgu Mureş, de profesie medic, susţine pe pagina sa de socializare că ar trebui făcute anchete sociale la viitorii părinţi. Iar aceştia să facă dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe. De asemenea, trebuie să aibă o situaţie financiară acceptabilă, un nivel de educaţie minim stabilit prin lege, dar şi vârsta minimă la care un adult să devină părinte.

"Aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie o mare responsabilitate într-un stat civilizat", scrie primarul pe pagina sa de Facebook.

Dorin Florea spune că se confrunta cu un număr tot mai mare de cereri de ajutor sau locuinţe sociale din partea persoanelor apte de muncă, dar care nu vor să lucreze. "În România există multe familii defavorizate şi nu mă refer la persoane cu dizabilități, ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon şi lipsă de educație.", mai scrie primarul.

COSMIN BLAGA, purtător de cuvânt primăria Târgu Mureş: "Am avut cazuri când o femeie cu trei copii fără loc de muncă, fără un venit, a venit să ceară locuinţa/sunt multe familii cu foarte mulţi copii, care nu au venit şi care nu le oferă copiilor condiţiile corespunzătoare, despre acest lucru era vorba şi nu despre interzicerea aducerii copiilor pe lume."

Citește și
firea
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, analizată de CNCD pentru o declarație despre Ludovic Orban
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primarul mai spune că, în cazuri excepţionale, în care un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile, va avea un copil, acesta ar trebui să ajungă în grija statului iar indemnizația să nu mai fie acordată părinţilor.

Postările sale au creat însă un val de reacţii. În timp ce unii îl susţin pe edil, alţii s-au declarat scandalizaţi de propunerile lui. În acest cartier din Târgu Mureş, cei mai mulţi trăiesc din ajutoare sociale.

"Sunt drepturile omului şi nu poţi tu să spui că nu permiţi unei persoane să aibă copii", spune un bărbat.

"Eu am patru copii, 17 nepoţi am. Ne-ar fi trebuit să ne ajute domnu' primar, să nu umblăm la gunoaie peste tot, la cerşit cu copiii. Păi dacă nu avem loc de muncă, să nu avem nici copii? Păi ce putem face acuma? Că oamenii sunt tineri şi vor să facă copii."

COSMIN BLAGA, purtător de cuvânt primăria Târgu Mureş: "Dânsul se referă la faptul că aducerea unui copil pe lume şi creşterea, formarea lui, este o mare responsabiliate şi copiii nu trebuie născuţi doar ca să fie o sursă de venit, şi vedem foarte bine în zonele defavorizate unde sunt familii fără educaţie unde au 7, 8, 10 copii şi unde sunt trimişi la cerşit sau fac parte din grupuri infracţionale."

Primarul propune organizarea unei dezbateri pe această temă. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a sesizat în urma afirmaţiilor făcute de el.

ASZTALOS CSABA, preşedintele CNCD: "L-am citat pe domnul primar/sub aspectul unei posibile fapte de discriminare printr-un discurs de ură pe criteriul de clasa socială, respectiv etnie. După audieri, colegii vor aprecia dacă s-au depăşit limitele libertăţii de exprimare sau nu."

Edilul va fi audiat săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune ca statul să decidă cine poate face copii și susține că viitorii părinți ar trebui să îndeplinească patru condiții importante. În caz contrar, statul ar trebui să le ia copiii, propune edilul.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, analizată de CNCD pentru o declarație despre Ludovic Orban
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, analizată de CNCD pentru o declarație despre Ludovic Orban

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în urma declaraţiilor primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, referitoare la perioada în care Ludovic Orban era viceprimar al Bucureştiului.

Scandal în jurul slujbelor din prima zi de şcoală. Avocat:
Scandal în jurul slujbelor din prima zi de şcoală. Avocat: "Codul Penal interzice asta"

Se reaprinde disputa legată de slujba religioasă din prima zi de școală.

Ce riscă operatoarea de la 112 care a umilit o femeie bătută de un şofer de autobuz
Ce riscă operatoarea de la 112 care a umilit o femeie bătută de un şofer de autobuz

Serviciul 112 este din nou în mijlocul unui scandal, după ce o operatoare din Zalău a înjurat-o şi a umilit-o pe o tânără de 25 de ani, de etnie romă, care sunase să ceară ajutor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.