Reacția unui șofer de camion-școală când a auzit o ambulanță. Era chiar la examen

×
Codul embed a fost copiat

Un simplu examen auto era cât pe ce să se termine sâmbătă cu o tragedie în apropiere de Vaslui.

Şoferul unui camion-şcoală nu a ştiut ce să facă atunci când a auzit o ambulanţă în spatele lui şi a tras prea puţin de volan.

În plus, din sens opus venea şi un autoturism, şi nici acesta nu a dat prioritate autosanitarei. Impactul a fost inevitabil. Din fericire, deşi ambulanţa a fost avariată serios, nimeni nu a păţit nimic.

Echipajul ambulanței se îndrepta către o localitate din apropiere de Vaslui, ca să ajute o gravidă. A ajuns în spatele unui camion, al cărui şofer dădea examenul auto chiar în acel moment. Lipsit de experienţă, acesta nu a făcut loc suficient autosanitarei aflate în depăşire şi a frânat brusc.

Localnic:"Eu eram la poartă când am auzit bufnind, când am ieşit erau păliţi. Nu am mai auzit sirenă, ci doar o lovitură."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martor: "Când a auzit sirenele de la salvare, şoferul de pe şcoală a tras pe dreapta. Şi el atunci nu a mai putut să frâneze sau să ia viraj.”

Deşi ambulanța avea girofarurile pornite, şoferul în devenire nu a ştiut cum să reacţioneze, iar impactul nu a putut fi evitat.

Ambulanțier:"Eu eram în depăşirea ei, am atins-o cu colţul din faţă. Am evitat cât am putut. Nici măcar airbagul nu a pocnit. Am încercat să fac orice."

Exact când ambulanța încerca să depăşească camionul-școală, din sens invers a apărut şi un autoturism, al cărui şofer nu a schiţat însă niciun gest de a face loc ambulanţei.

Localnic: "Nu e vinovat şoferul de pe ambulanță, e vinovat cel ce a venit din faţă, care n-a stat, a plecat mai departe. N-a stat nici măcar să vadă ce s-a întâmplat. Putea să fie un pacient bolnav în salvare."

Bogdan Gheorghiţă, purtător de cuvânt IPJ Vaslui: "Din primele verificări se pare că vinovat este şoferul autocamionului școală, care nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar."

Acum, o anchetă urmează să stabilească dacă şi şoferul ambulanței are vreo parte de vină. Niciunul dintre conducătorii auto nu se urcase băut la volan.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.