Vela: Efortul de a păstra distanţa ne va permite ca la anul să sărbătorim Paştele împreună

Marcel Vela
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Paştelui

El a îndemnat oamenii să petreacă sărbătorile în căminele proprii, precizând ca efortul de a păstra distanţa ne va permite ca în 2021 să sărbătorim Paştele împreună.

"Traversăm, în prezent, una dintre cele mai grele perioade din istoria recentă şi de aceea, în aceste zile, când noi, ortodocşii, sărbătorim Învierea Domnului Iisus Hristos, doresc tuturor românilor să regăsească în suflet credinţa şi speranţa. Ştiu că, în mod tradiţional, petrecem Sfintele Paşti împreună cu familia, cu prietenii, bucurându-ne de apropierea şi de căldura acestora. Însă, de această dată, tocmai pentru binele celor dragi, este nevoie să rămânem fiecare în căminul propriu, contribuind astfel la reducerea perioadei până când vom putea să îi îmbrăţişăm din nou", spune Marcel Vela în mesajul publicat pe site-ul MAI, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, este nevoie, mai mult ca oricând, "să înţelegem cu toţii că grija faţă de cei pe care îi iubim, acum, o dovedim cel mai bine păstrând distanţa".

"Avem la îndemână mijloacele tehnice care să ne permită să rămânem conectaţi cu familiile noastre, să vorbim şi chiar să ne vedem. Să nu uităm că, deşi abia aşteptăm să îi strângem în braţe pe cei dragi, dacă suntem infectaţi, dar asimptomatici, îi putem pune în pericol, mai ales pe cei vulnerabili, pe bunicii şi pe părinţii noştri în vârstă, pe cei bolnavi. Efortul de a păstra distanţa, mai greu de suportat în aceste zile de sărbătoare, ne va permite ca anul viitor să sărbătorim Paştele împreună", precizează ministrul afacerilor interne.

Citește și
politie
Dosar penal pentru o femeie din Harghita. A prezentat o adeverință de muncă, deși nu figura ca angajată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El subliniază eforturile şi sacrificiile pe care le fac cei care sunt în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, precum şi necesitatea asumării responsabilităţii ce revine fiecăruia.

"De asemenea, este o dovadă a faptului că înţelegem şi respectăm eforturile şi sacrificiile pe care le fac cei care sunt în linia întâi în lupta cu noul coronavirus: cadre medicale, poliţişti, jandarmi, pompieri, paramedici, militari. De săptămâni întregi, toţi aceşti oameni minunaţi se expun riscurilor pentru a ne proteja pe noi, ceilalţi. Ei toţi merită aprecierea şi, mai ales, întreaga noastră susţinere. De fiecare dată când renunţăm la o deplasare care nu era necesară spunem 'Mulţumesc!' tuturor acestor eroi, iar de fiecare dată când ignorăm măsurile prin care s-au restricţionat contactele directe şi deplasările neesenţiale, luăm în derâdere tot ceea ce fac pentru noi zi de zi. Fără asumarea responsabilităţii, care ne revine fiecăruia dintre noi în această perioadă, nu vom putea să revenim prea curând la normalitate, la activităţile, la rudele, la prietenii de care ne este dor", menţionează ministrul.

Marcel Vela mulţumeşte totodată cetăţenilor care respectă măsurile luate până acum pentru a preveni răspândirea virusului pentru că au înţeles că, oricât de greu sunt de suportat, ele sunt necesare.

"Efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, cadrelor medicale şi celorlalţi angajaţi din sistemul public şi privat care participă la eforturile de limitare a îmbolnăvirilor şi de salvare de vieţi le mulţumesc din suflet în calitate de ministru, dar mai ales de om! Doresc tuturor creştinilor ortodocşi Sărbători Binecuvântate şi Luminate! Hristos a Înviat!", a mai transmis ministrul de Interne.

Aproape 5000 de români nu au respectat legea în perioada Paștelui

 

Potrivit unui comunicat al MAI, în ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat aproape 5.000 de persoane care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației. Astfel, au fost constatate 8 infracțiuni la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

În Sâmbăta Mare, peste 13.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice. A fost verificată și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

Polițiștii au acționat în sistem intregrat cu celelate structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Poliției Locale și ale Ministerului Apărării Naționale, în cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, atât pentru respectarea Ordonanțelor Militare, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat aproape 34.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina și au au fost preluate și însoțite din zonele de frontieră 387 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Totodată, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate aproape 4.700 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii au realizat 3.191 de intervenții la evenimente, dintre care 2.731 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112.

157 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 7 persoane urmărite au fost depistate.

În trafic, polițiștii au constatat 116 infracțiuni rutiere, fiind reținute 164 de permise și retrase 96 de certificate de înmatriculare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși
Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seara modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.

Dosar penal pentru o femeie din Harghita. A prezentat o adeverință de muncă, deși nu figura ca angajată
Dosar penal pentru o femeie din Harghita. A prezentat o adeverință de muncă, deși nu figura ca angajată

Poliţiştii harghiteni au întocmit un dosar penal pentru fals în declaraţii în cazul unei femei din Gheorgheni care a prezentat o adeverinţă de la locul de muncă pentru a-şi justifica deplasarea, dar s-a dovedit că aceasta nu figurează ca angajată.

Doi soți din Aiud susțin că au fost amendați cu 4.000 de lei pentru că nu au trecut ora pe declarații
Doi soți din Aiud susțin că au fost amendați cu 4.000 de lei pentru că nu au trecut ora pe declarații

Doi soți din Aiud susțin că au fost amendați de polițiști cu câte 2.000 de lei fiecare, peentru că au uitat să treacă ora deplasării pe declarațiile pe propria răspundere, potrivit Alba24.ro.

Ministrul Sănătăţii: „Avem trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva”
Ministrul Sănătăţii: „Avem trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva”

Nelu Tătaru a susținut vineri după-amiază o conferinţă de presă, în contextul epidemiei de coronavirus.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.