Preşedintele Colegiului Medicilor se întâlneşte cu delegaţia OMS. Florin Cîțu, întâlnire cu producătorii de oxigen

Spital

România se confruntă cu valul al patrulea al pandemiei de coronavirus, iar cifrele continuă să fie ridicate - atât la numărul de infectări, cât şi la decese.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu, se întâlneşte, joi dimineaţă, la sediul instituţiei cu o delegaţie din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit News.ro.

Din delegaţia OMS vor face parte Rob Butler, Director Executiv, OMS Europa, şi Dorit Nitzan, Director pentru Situaţii de Urgenţă, OMS Europa.

Întâlnirea vine în contextul în care România se confruntă cu valul patru al pandemiei de coronavirus şi a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese.

Delegaţia OMS, sosită de câteva zile în ţară, încearcă să identifice cu autorităţile responsabile şi cu specialiştii din domeniu de ce s-a ajuns în această situaţie şi cum se poate ieşi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, potrivit unui anunţ al Guvernului, premierul interimar Forin Cîţu va avea o întâlnire de lucru cu reprezentanţii producătorilor de oxigen medical.

Întâlnirea este programată la ora 09:00, la Palatul Victoria.

Potrivit firmelor care produc oxigen medical, necesarul în această perioadă a crescut enorm faţă de perioada pre-pandemică, chiar şi cu 450%. Fiecare pacient în stare gravă are nevoie de o tonă de oxigen pe lună. 

Potrivit ultimelor date transmise de Grupul de Comunicare Strategică, miercuri s-au înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 451 de decese.

La ATI erau internaţi 1.890 de pacienţi. 371 de copii infectaţi cu noul coronavirus erau în spital, 34 fiind la ATI.

Incidenţa îmbolnăvirilor depăşeşte 7,5 la mie în mai mult de 20 de judeţe, iar în Capitală este 12,89.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.