Pregătiri pentru valul 5. Măsurile anunțate de Alexandru Rafila

alexandru rafila
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a discutat, marți, cu directorii DSP şi managerii de spitale despre măsuri privind spitalele din România, în contextul valului cinci al pandemiei.

La discuții au mai participat, secretarul de stat Adriana Pistol şi cu preşedintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Adela Cojan.

Aceştia au discutat despre centrele de evaluare a pacienţilor COVID şi despre pregătirea spitalelor pentru a acorda servicii medicale atât pentru bolnavii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 cât şi pentru cei cu alte patologii, pentru a evita situaţia din valurile precedente care a dus la o mortalitate acută.

Ministrul Sănătăţii consideră foarte importante centrele de evaluare ambulatorie, în care pacienţii infectaţi vor fi investigaţi şi vor beneficia de tratament astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secţiilor de spital, arată un comunicat de presă al ministerului.

„Ne gândim la cele mai bune soluţii atât pentru pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 cât şi la cei care au alte afecţiuni. Este esenţial ca spitalele să rămână funcţionale. Pacienţii cu alte patologii trebuie să aibă acces în continuare la serviciile medicale”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit comunicatului de presă al instituţiei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit surselor Știrilor PRO TV, în București vor fi 14 centre - 9 în spitalele din subordinea ASSMB (Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti), la care se adaugă patru aflate în subordinea Ministerului Sănătății (Marius Nasta, Matei Balș, Spitalul Universitar și Sfântul Ioan), plus Spitalul Gerota.

La rândul ei, Adriana Pistol a precizat că e important ca pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 să ajungă în ziua în care au primit rezultatul într-un centru de evaluare pentru a primi tratamentul adecvat formei de boală cât mai repede. Astfel, pot fi prevenite cazurile severe.

„Bolnavii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 nu vor avea nevoie de bilet de trimitere pentru a merge în centrele de evaluare. Vor fi evaluaţi şi trataţi gratuit atât pacienţii asiguraţi, cât şi cei neasiguraţi”, a completat preşedintele interimar al CNAS, Adela Cojan, conform sursei menţionate.

Ministerul Sănătăţii va realiza centralizarea situaţiei centrelor de evaluare şi va pune la dispoziţia cetăţenilor o hartă interactivă cu acestea cât mai rapid, mai arată comunicatul de presă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.