Poşta Română se modernizează. Primele cutii poştale digitale cu program non-stop. GALERIE FOTO

Poşta Română a lansat primele cutii poştale digitale - 3
Poşta Română

Poşta Română a lansat, vineri, primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul naţional, informează compania.

"În acest fel, operatorul public poştal mai face un pas spre digitalizare şi aliniere la dinamica mondială a comerţului online. Concret, primele două cutii digitale ale Poştei Române au fost puse în funcţiune în cadrul subunităţilor OP Bucureşti 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din Capitală, şi în oraşul Buftea (judeţul Ilfov), la oficiul poştal din localitate", se arată în documentul citat de Agerpres.

Cutiile de acest gen reprezintă o soluţie de procesare pentru operaţiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienţilor în regim self-service, non-stop. Acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poştale să-şi ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariaţii poştali sau de timpul de aşteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghişeul poştal.

Avizarea clienţilor care au de ridicat un colet se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată şi cu un ecran tactil ce oferă o interacţiune intuitivă cu utilizatorul.

"Aşa cum am promis la începutul anului, lansăm şi primele cutii poştale digitale, după punerea în funcţiune a ghişeului poştal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile. Credem cu tărie că prezenţa acestei opţiuni în oficiile noastre poştale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerinţelor pieţei. Clienţii au nevoie de flexibilitate şi proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere. Poşta Română se află într-un proces amplu de investiţii în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiţii bugetate şi aflate în derulare din ultimele decenii", a apreciat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul său, coordonatoarea proiectului de introducere a pachetomatelor în portofoliul de produse al Poştei Române, Lidia Popa, director Regionalizare - Centre de profit, a subliniat că CNPR va continua implementarea programului de digitalizare pentru că are nevoie să se alinieze la standardele contemporane ale comerţului online şi să păstreze poziţia de operator naţional în domeniul serviciilor poştale.

"Avem forţa şi determinarea necesare pentru a pune în practică cele mai ambiţioase proiecte în cadrul Poştei Române, din care vor avea de câştigat şi clienţii şi angajaţii. Vom continua să implementăm programul de digitalizare anunţat, pentru că avem o reală nevoie să ne aliniem la standardele contemporane ale comerţului online şi să ne păstrăm poziţia de operator naţional în domeniul serviciilor poştale şi furnizor unic de serviciu universal pe tot cuprinsul ţării", a menţionat Lidia Popa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poșta Română se modernizează: a fost lansat primul ghișeu digital. Cum funcționează
Poșta Română se modernizează: a fost lansat primul ghișeu digital. Cum funcționează

Poșta Română se modernizează. A lansat luni primul ghișeu digital, un terminal automatizat care va fi deschis în permanență.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.