Opt copii, cu vârste între 6 și 15 ani, obligați să cerșească pe litoral. Patru persoane au fost reținute

cersetorie
Shutterstock

Patru persoane au fost reţinut de procurorii constănţeni, după ce au obligat să cerşească opt minori, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, aceştia acţionând în Mangalia, Neptun, Jupiter şi Venus.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii DIICOT Constanţa au reţinut patru persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi exploatarea cerşetoriei, faptele având loc în lunile iulie şi august 2022, scrie news.ro.

“Membrii grupului infracţional organizat, speculând starea de vulnerabilitate a opt minori, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani şi abuzând de autoritatea avută ca părinte sau persoană din anturajul apropiat, i-au transportat şi controlat, succesiv, pe raza municipiului Mangalia şi staţiunilor Neptun, Jupiter şi Venus, în scopul exploatării prin supunerea la îndeplinirea unei munci în mod forţat (vânzarea ambulantă de suveniruri pe durata unui program îndelungat de muncă zilnic) şi al obligării la practicarea cerşetoriei, beneficiind de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi. Unul dintre inculpaţi a acţionat îndeosebi pe linia coordonării, controlării şi îndrumării celorlalţi membri, contabilizând sumele de bani obţinute de către minorii traficaţi şi realizând aprovizionarea cu suvenirurile pe care minorii le ofereau spre vânzare turiştilor”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că în acest mod membrii grupării au obţinut în mod constant diverse sume de bani.
Cele patru persoane urmează să fie prezentate, vineri, la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DIICOT au mai precizat că persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Citește și
spital
„Spitalul Grigore Alexandrescu” din București va avea o secție de transplant de ficat pentru copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
11 copii, găsiți leșinați după ce s-au jucat cu o tablă ouija. Ce au anunțat medicii
11 copii, găsiți leșinați după ce s-au jucat cu o tablă ouija. Ce au anunțat medicii

Unsprezece copii au fost găsiți leșinați într-o școală după ce s-au jucat cu o tablă ouija, folosită pentru a intra în contact cu morții.

„Spitalul Grigore Alexandrescu” din București va avea o secție de transplant de ficat pentru copii
„Spitalul Grigore Alexandrescu” din București va avea o secție de transplant de ficat pentru copii

România are de acum o secție de transplant de ficat pentru copii. Este la „Spitalul Grigore Alexandrescu'' din capitală, iar doctorii de aici vor prelua lista de așteptare cu pacienţii care au nevoie de o astfel de intervenție.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.