Noi reguli pentru platformele de rezervări turistice. Ce se întâmplă dacă proprietarii nu declară locuința

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul European a adoptat noi reguli care obligă platformele de rezervări turistice să raporteze informații despre locuințele închiriate în regim hotelier. Autoritățile vor ști câți oaspeți și pentru câte nopți a avut fiecare.

Pe baza informațiilor, administrația locală ar urma să ia diverse măsuri, cum ar fi să îmbunătățească unele servicii, precum transportul public, sau din contră, ar putea limita numărul vizitatorilor, dacă se dovedește că afectează negativ comunitatea locală.

Văzută inițial ca o metodă de a câștiga ocazional un ban în plus, închirierea locuințelor pe termen scurt a devenit o adevărată industrie. În orașele turistice, mai toate apartamentele din centru sunt oferite turiștilor. Pe unii localnici zarva îi deranjează.

Localnică: „Ei, dacă plătesc, face ce vrea noaptea! Până pe la 12-01 e gălăgie”.

Oficial, în toată țara sunt 2.005 de proprietăți care se închiriază în regim hotelier. Dar, la o simplă căutare pe o platformă de rezervări, vedem că în Brașov sunt listate peste o mie de unități. În Mamaia, alte o mie. Iar în Centrul Vechi din București încă o mie.

Citește și
sofer
Companiile de închirieri auto nu mai fac față cererii pe timpul verii. Ce condiții există pentru a rezerva o mașină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a măsura amploarea fenomenului, Parlamentul European a hotărât că proprietarii trebuie să declare locuința sau camera pe care au de gând să o închirieze turiștilor. Abia după ce unitățile vor fi înregistrate la autorități pot apărea pe platformele de rezervări. Iar acolo, proprietarii trebuie să ofere date precise despre imobilul cu pricina.

Autoritățile pot suspenda numărul de înregistrare în cazul în care constată că informațiile sau documentele pe care gazda le-a furnizat nu sunt conforme cu realitatea. Înainte, însă, gazda va avea la dispoziție o perioadă rezonabilă de timp, pentru a remedia neregulile. Dacă nu o face, numărul de înregistrare este anulat, iar platformele de rezervări nu vor mai lista proprietatea respectivă.

Măsura nu are legătură cu autoritățile fiscale, unde cei care oferă astfel de servicii sunt obligați să își declare veniturile.

Vlad Gheorghe, europarlamentar: „Platformele online vor trebui să raporteze anumite date către autoritățile locale. Vor avea obligația de a verifica în ce condiții se desfășoară serviciile de închiriere. Au obligații foarte precise pe protecția consumatorului”.

Deocamdată nu se știe care este autoritatea la care vor trebui înregistrate locuințele scoase la închiriat pe site-urile de rezervări turistice. Toate statele Uniunii Europene au la dispoziție doi ani să adopte regulile. Acestea au apărut după ce Comisia Europeană a constatat că, într-un singur an, doar prin 4 platforme online au fost rezervate o jumătate de miliard de nopți de cazare. La noi, în unele orașe, acest fenomen a dus la o explozie a chiriilor pentru locuințele centrale, spun consultanții imobiliari.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cuplu din Cluj, prădat de firma de închirieri auto în Italia. Cum au rămas fără 1.700 de euro
Cuplu din Cluj, prădat de firma de închirieri auto în Italia. Cum au rămas fără 1.700 de euro

Un cuplu din Cluj a rămas fără 1.700 de euro după ce a folosit o mașină închiriată, pentru numai o zi. Compania de închirieri le-a retras mai multe sume de pe card.

Companiile de închirieri auto nu mai fac față cererii pe timpul verii. Ce condiții există pentru a rezerva o mașină
Companiile de închirieri auto nu mai fac față cererii pe timpul verii. Ce condiții există pentru a rezerva o mașină

Piața de închirieri de mașini își revine ușor și la noi, după o perioadă grea de pandemie în care multe companii au fost nevoite să își reducă flota chiar și cu jumătate, iar altele să se închidă de tot.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.