Nelu Tătaru anunță când vor fi vaccinați primii români. Câte doze vor ajunge în România

Nelu Tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că prima tranşă de vaccin anti-COVID-19 ar urma să ajungă în luna decembrie, România urmând să primească, în acea primă fază, 1.290.000 de doze.

Întrebat despre pauza care s-a luat în testatea vaccinului produs de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, cu care Comisia Europeană a semnat un contract, Tătaru a precizat că este o situație normală.

"Este la una dintre firmele cu care Comisia Europeană are contracte. Într-adevăr, este într-un studiu de fază 3. Fază 3 înseamnă și pacienți sau subiecți cu comorbidități și atunci orice incident oprește acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura, întotdeauna se întâmplă acest lucru. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziționate de CE, cu un posibil plus de 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranșă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele", a spus Tătaru, la Digi 24, potrivit News.ro.

Întrebat dacă spune că, de fapt, procesul de achiziție a vaccinului merge mai departe, ministrul Sănătății a răspuns: "Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are în acest moment discuții și contracte. Se preconiza ca în decembrie să vină prima tranşă şi în ianuarie să putem face primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România era de 1.290.000 de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur, vom şti şi noi şi-l vom găsi şi pe piaţa europeană".

Tătaru a menționat că s-au solicitat Comisiei Europene doze pentru 10.700.000 de persoane.

Citește și
vaccin
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, pus pe pauză după apariţia unei reacții adverse la un participant
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, persoanele care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic", a menţionat el.

Studiile clinice finale pentru un vaccin împotriva noului coronavirus dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford au fost suspendate după ce un participant din Marea Britanie a avut o reacţie adversă, informează BBC.

AstraZeneca a spus că este vorba despre o pauză „de rutină” în cazul unei „boli inexplicabile”.

Concluziile studiilor clinice sunt atent urmărite peste tot în lume, iar vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford este considerat un candidat puternic între cele dezvoltate la nivel global. După fazele de testare 1 şi 2 care s-au încheiat cu succes, există speranţa că acesta va fi între primele care vor ajunge pe piaţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția OMS după ce testarea vaccinului de la Oxford a fost oprită pentru că un pacient s-a îmbolnăvit
Reacția OMS după ce testarea vaccinului de la Oxford a fost oprită pentru că un pacient s-a îmbolnăvit

Siguranţa unui potenţial vaccin pentru COVID-19 este ''primul şi cel mai important aspect pe care îl avem în vedere'', a declarat miercuri coordonatoarea departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, pus pe pauză după apariţia unei reacții adverse la un participant
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, pus pe pauză după apariţia unei reacții adverse la un participant

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat marţi o pauză la nivel mondial în testele clinice ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după apariţia unei boli inexplicabile la un participant.

Prețul vaccinului anti-Covid distribuit de Comisia Europeană. Când va ajunge în România
Prețul vaccinului anti-Covid distribuit de Comisia Europeană. Când va ajunge în România

În prima jumătate a anului viitor ar trebui să avem deja disponibile un număr mare de vaccinuri anti-COVID, iar preţul unei singure doze va fi între 5 și 15 euro, potrivit directorului general al departamentului de sănătate şi alimentaţie din cadrul CE.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.