Ministerul Sănătății: Românii au „obligația” morală să ridice pastilele de iodură de potasiu

iod

Doar aproximativ 390.000 de pastile de iodură de potasiu, din cele peste 30 de milioane de comprimate achiziționate de către Ministerul Sănătății, au fost ridicate de români din farmacii.

Altfel, doar 1% dintre comprimate au fost distribuite, cetățenii sub 40 de ani nefiind receptivi la apelurile făcute de ministerul condus de Alexandru Rafila să le preia cât mai repede.

Iodura de potasiu de 65 de miligrame, achiziționată de către Ministerul Sănătății cu șase milioane de euro, trebuie înghițite de către persoanele sub 40 ce ani, doar în cazul expunerii la iod radioactiv, ca urmare a unui incident nuclear, în primele șase ore după anunțul autorităților, în doză unică.

„În ordinul aprobat de ministrul Sănătății nu se regăsește obligativitatea ridicării comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg. pentru persoanele sub 40 de ani. Însă distribuția și ridicarea comprimatelor este o măsură strict preventivă, iar medicii de familie și populația eligibilă trebuie să aibă un comportament responsabil, fiind o măsură foarte importantă în caz de accident nuclear. În documentul la care faceți referire, sensul cuvântului 'obligație' este acela de datorie morală a cetățenilor României”, a răspuns Ministerul Sănătății. 

Citește mai multe detalii pe PRESShub.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.