Intervenție mai puțin obișnuită a ISU. Trei persoane au fost scoase inconștiente dintr-o fântână, în Buzău. Un bărbat a murit

×
Codul embed a fost copiat

Trei persoane au fost scoase în stare de inconştienţă dintr-o fântână în satul Finţeşti, comuna Năieni din judeţul Buzău, au anunţat, duminică seara, reprezentanţii ISU Prahova. Una dintre ele a decedat.

UPDATE. Unul dintre cei trei bărbaţi care au fost scoşi de pompieri în stare de inconştienţă dintr-o fântână în satul Finţeşti, comuna Năieni din judeţul Buzău, a decedat, ceilalţi doi fiind transportaţi la spital de către echipajele de intervenţie sosite la faţa locului, a informat, duminică seara, ISU Prahova.

"Un bărbat de 47 de ani, din nefericire, nu a reacţionat la manevrele de resuscitare şi a fost declarat decedat de către echipajul TIM Prahova. Celelalte victime, bărbaţi, transportaţi la spital", au transmis reprezentanţii ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, o descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Mizil (în baza planului de intervenţie comună încheiat cu ISU Buzău), scrie Agerpres.

"Toate cele 3 persoane au fost extrase, una a fost transportată la UPU Buzău de către un echipaj SMURD Buzău (semiconştientă), una este transportată la locul de întâlnire cu elicopterul SMURD sosit de la Bucureşti, iar cea de-a treia va fi preluată de o ambulanţă de terapie intensivă mobilă-cu medic, care soseşte de la ISU Prahova. Din datele primite până în acest moment, la extragere, victimele se aflau în stare de inconştienţă", au transmis reprezentanţii ISU Prahova.

Citește și
cutit
Japonia: Trei persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul într-un tren. Poliția a arestat un suspect
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
S-au îngrozit când au văzut păr ieșind din mașina vecinei lor. Polițiștii au fost uimiți când a deschis portbagajul. VIDEO
S-au îngrozit când au văzut păr ieșind din mașina vecinei lor. Polițiștii au fost uimiți când a deschis portbagajul. VIDEO

Vecinii unei femei din SUA au tras o sperietură zdravănă după ce au observat păr ieșind din portbagajul mașinii acesteia. O persoană îngrijorată a anunțat poliția că un cadavru se află în autoturism.

Japonia: Trei persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul într-un tren. Poliția a arestat un suspect
Japonia: Trei persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul într-un tren. Poliția a arestat un suspect

Trei persoane au fost rănite, duminică, într-un atac cu cuţitul într-un tren din vestul Japoniei, iar poliţia a anunţat că a arestat un bărbat suspectat de comiterea atacului.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.