Incendiu violent la un motel din Bistrița: ”O mână criminală. Singur cum să se aprindă?”

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a cuprins vineri noapte un motel din localitatea bistriţeană Crainimăț. Alarma a fost dată de un şofer aflat în trafic, dar din fericire nimeni nu se afla înăuntru.

Clădirea era scoasă la vânzare de mai multă vreme, iar proprietarul locuieşte în Germania.

Clădirea se află la marginea unui drum naţional, iar flăcările puternice au fost văzute de un conducător auto. Localnicii din zonă au tras o sperietură zdravănă când au văzut flăcările atât de aproape de casele lor.

"Am intrat în panică, am văzut foc. A luat amploare focul când ne-am trezit noi", spune o femeie.

Oamenii spun că de ceva vreme clădirea nu mai era locuită, iar propietarul, aflat în Germania, o avea pusă la vânzare. Însă acolo obişnuiau să mai vină oameni fără adăpost.

Citește și
incendiu calarasi
Incendiu devastator la un cort destinat evenimentelor, în Călărași. Ipoteza anchetatorilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Probabil cineva se mai urca acolo să doarmă, nu ştiu... Fiind din lemn tot. Mai avea înainte şi două căsuţe din alea mici, tot timpul dormeau pe aici, îi mai alungăm", spune un bărbat.

"De mulţi ani nu mai funcţionează. Nu ştiu, poate o mână criminală, că singur cum să se aprindă?... Nu-i curent, nu-i nimic", este de părere altă vecină.

Vreme de aproape două ore, pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă şi spumă.

Ilie Dunca, ISU Bistriţa: "Ajunşi la locul intervenţiei, incendiul se manifestă violent la acoperişul clădiri pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi."

Poliţiştii vor începe o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului. Spre norocul proprietarului, clădirea era asigurată.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Școală din Maramureș cuprinsă de incendiu. Prima ipoteză a anchetatorilor
Școală din Maramureș cuprinsă de incendiu. Prima ipoteză a anchetatorilor

Panică, vineri după amiază, în localitatea Văleni, din judeţul Maramureș, aflată la aproximativ 60 de kilometri distanţă de Baia Mare.

Incendiu devastator la un cort destinat evenimentelor, în Călărași. Ipoteza anchetatorilor
Incendiu devastator la un cort destinat evenimentelor, în Călărași. Ipoteza anchetatorilor

Un incendiu devastator a mistuit joi noapte un cort destinat evenimentelor, în Călăraşi. Flăcările înalte de câţiva metri au distrus aproape toată structura.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.