Funcționar public din Argeș, prins în flagrant când dădea șpagă altui funcționar

spaga
Shutterstock

Un funcţionar public din judeţul Argeş a fost prins în flagrant când oferea mită unui comisar de la Protecţia Consumatorului pentru ca acesta să nu amendeze societatea reprezentată de soţia sa.

 

Un funcționar public din Argeș a fost prins în flagrant de DGA în timp ce dădea șpagă unui alt funcționar public, de la Protecția Cosumatorilor, pentru ca acesta din urmă să nu amendeze firma soției sale și să-i confiște un aparat de cafea, potrivit News.

”La data de 26.09.2022, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a unui funcţionar public din cadrul unei instituţii de pe raza judeţului Argeş, imediat după ce acesta a remis bunuri în valoare de peste 600 de lei, cu titlu de mită, unui angajat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, pentru a nu fi sancţionată contravenţional cu amendă societatea comercială reprezentată de soţia funcţionarului şi a nu-i fi aplicată măsura complementară de ridicare a unui aparat de cafea”, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

Totul a pornit de la un aparat de cafea

Sursa citată a precizat că angajatul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a efectuat un control la un aparat de cafea deţinut de o societate comercială, unde a constatat mai multe deficienţe şi, ca urmare, a înmânat o invitaţie reprezentantei societăţii comerciale pentru a se prezenta la sediul instituţiei publice, precizându-i că aparatul va fi ridicat.

Ulterior, angajatul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a fost contactat de către soţul reprezentatei societăţii comerciale, în repetate rânduri, care i-a solicitat să aplice un avertisment, fără măsura complementară de retragere a aparatelor şi să se întâlnească, lăsând să se înţeleagă că o să-i dea diferite foloase, nespecificate, pentru ajutorul dat.

Citește și
euro bani
Metoda găsită de doi polițiști din Giurgiu pentru a lua mită de la câți mai mulți șoferi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”La data de 26.09.2022, angajatul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a formulat denunţ la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. După constatarea infracţiunii flagrante, persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul infracţiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de acesta”, a mai transmis DGA.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România este pe locul întâi în Europa la corupția din sistemul sanitar. Creșterea salariilor nu a înlăturat șpaga
România este pe locul întâi în Europa la corupția din sistemul sanitar. Creșterea salariilor nu a înlăturat șpaga

Creșterea salariilor din sistemul sanitar nu a înlăturat șpaga la doctor, iar ultimul eurobarometru publicat de Comisia Europeană ne clasează pe locul întâi la corupția din sistemul de sănătate.

Metoda găsită de doi polițiști din Giurgiu pentru a lua mită de la câți mai mulți șoferi
Metoda găsită de doi polițiști din Giurgiu pentru a lua mită de la câți mai mulți șoferi

Doi poliţişti din Judeţul Giurgiu au fost arestați, pentru luare de mită. Agenţii sunt acuzaţi că au luat de zeci de ori mită de la şoferi, în perioada martie-mai. Sumele variau între o sută şi o mie de lei.

Fostul şef al ITM Ilfov, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Fostul şef al ITM Ilfov, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Fostul şef al ITM Ilfov, George Gavrilă, în prezent suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA. Alte două angajate ale ITM Ilfov au fost deferite justiţiei în același dosar.

 

Fostul manager al Ambulanței Neamț a primit șpagă 48.000 de euro pentru a truca un concurs pentru 12 candidați
Fostul manager al Ambulanței Neamț a primit șpagă 48.000 de euro pentru a truca un concurs pentru 12 candidați

DNA a dispus extinderea urmăririi penale pentru fostul manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, dar și pentru alte 15 persoane, pentru infracțiuni de corupție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.