Femeile de la NASA. Christina Korp a vorbit despre experiența ei de peste 35 de ani în domeniul aerospațial

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că tot trăim o perioadă istorică și ne bucurăm de lansarea misiunii Artemis și de posibilitatea ca până în 2025 să ajungă pe lună prima femeie-astronaut din istorie, este momentul să povestim despre doamnele din industria aerospațială.

Una dintre ele a venit la București pentru Go Tech World.

Christina Korp are o experiență de peste 35 de ani în domeniul aerospațial. A creat nenumărate legături între astronauți și cei care vor să ajungă în spațiu și a vorbit des drepturile femeilor din industrie. În plus, a organizat unele dintre cele mai importante gale de la Kennedy Space Center și timp de 10 ani a fost managerul celebrului Buzz Aldrin, unul dintre primii astronauți care au pășit pe lună.

Christina Korp: „Ce ar trebui să știm despre Buzz Aldrin? În primul rând și-ar dori ca oamenii să înțeleagă cu el și Neil Armstrong au ajuns pe lună în același timp. Mereu spune că el va fi cunoscut întotdeuna ca al doilea om care a ajuns pe lună, dar adevărul este că Neil doar a coborât pe scară înaintea mea. Noi am aterizat în același timp. Toate fotografiile cu astronautul Apollo 11 sunt cu Buzz Aldrin. Oamenii cred că Neil Armstrong este în poze, dar camera a fost la Neil, iar în imagini este doar Buzz Aldrin”.

Christina călătorește acum prin întreaga lume pentru a inspira pe copii de toate vârstele să urmeze o carieră în domeniu. Speră ca mesajul ei să ajungă la cât mai multe femei.

Citește și
joc, jocuri
iLikeIT, jocul săptămânii. Un nou an, un nou Call of Duty. De data aceasta avem Modern Warfare 2, varianta 2022
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Christina Korp: „Lucrăm împreună pentru a inspira alte femei și fete, pentru a le ajuta să înțeleagă că pot lucra în spațiu. Cred că de multe ori fetele își pun limite și spun că nu este posibil pentru ele. Este posibil. Noi suntem dovada vie”.

Christina Korp: „Multe femei nu sunt suficient de încrezătoare. Femeile au un obicei prost. Ele cred că trebuie să fie 100% potrivite pentru un job. Bărbații, în schimb, dacă îndeplinesc 30%-40% dintre criterii, sunt de părere că sunt perfecți pentru acel job. Femeile nu sunt așa, iar eu încerc să ajut femeile să gândească mai mult ca bărbații”.

Proiectele Christinei sunt susținute de femei care au făcut istorie în industrie. Nicole Stott, de exemplu, a lucrat timp de 27 de ani la NASA ca inginer și astronaut. A petrecut peste 100 de zile în spațiu

Un alt exemplu este Dr.Sian Proctor, unul dintre piloții proiectului Space X – Inspiration 4.

Povestea ei este incredibilă pentru că toată viața și-a dorit să ajungă în spațiu. S-a pregătit încă din copilărie. Tatăl ei a lucrat la NASA. A îndrumat-o către o specializare în comunicare științifică și geologie, iar treptat a ajuns să îndeplinească patru misiuni analogice. Totul ca în 2009 să ajungă unul dintre finaliștii programului NASA pentru astronauți. A fost eliminată, însă, în ultima etapă, dar nu a încetat să viseze și iată că în 2021 a ajuns în spațiu.

Christina Korp: „La Universitatea Aerospațială Internațională sunt mai multe absolvente ale programelor spațiale de master decât bărbați. De multe ori mă întreb și eu ce este în neregulă. Femeile par să fie mai bune decât bărbații”.

NASA are, însă, nevoie de experiți în toate domeniile. Și la fel se întâmplă în toate centrele spațiale, mai ales că acum tot mai multe companii private investesc în călătoriile în spațiu.

Christina Korp: „Știai că dacă știi să coși ai putea lucra în domeniul spațial? Cine crezi că le coase astronauților costumele? Nu o mașinărie face asta, ci oamenii fac asta. Chiar acum este nevoie de oameni care pot face asta. Croitoresele cos costumele astronauților, cos păturile, cos parașutele pentru nave și este o nevoie disperată de așa ceva. Nu există suficienți oameni care să facă toate astea”.

Christina Korp: „Asta îmi doresc ca tinerii să înțeleagă. Chiar dacă îți place să lucrezi cu lemnul sau ești dulgher, ori tehnician sau mecanic, electrician sau îți place să pictezi. NASA are nevoie de toate aceste lucruri. Sunt multe modalități prin care pot ajuge să lucreze în domeniu. Chiar dacă ești din România”.

Pe 16 noiembrie 2022 Artemis a făcut primul pas spre lună. Misiunea pentru care NASA cheltuie zeci de miliarde de dolari este condusă de o femeie, Charlie Blackweel-Thompson.

Capsula Orion din Artemis 1 este acum fără vreun echipaj uman, fiind doar o misiune de probă. Este cel mai ambițios program spațial din ultimii 50 de ani, de când a pășit ultima dată un om pe lună cu Apollo 17. Fun-fact - în mitologia greacă, Artemis este sora geamănă a lui Apollo.

Dacă lucrurile vor merge perfect, misiunea ARTEMIS ar trebuie să-și atingă obiectivul la finalul anului 2025. Asta înseamnă că omul va ajunge din nou pe lună.

Agenția Spațială Americană și-a exprimat deja aceasta dorință, iar Stephanie D. Wilson ar putea fi prima femeie - astronaut, dar și prima persoană afro-americană care ar ajunge pe lună. În plus, tot pe lună am putea avea o bază spațială permanentă, unde oamenii ar putea petrece perioade mai lungi de timp, la fel ca pe stația spațială internațională.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un satelit românesc ar putea orbita planeta noastră. Detalii la iLikeIT
Un satelit românesc ar putea orbita planeta noastră. Detalii la iLikeIT

Au între 16 și 18 ani și probabil nu știu cine sau ce e God of War Ragnarok. Au alte lucruri mai importante de făcut.

iLikeIT, jocul săptămânii. Un nou an, un nou Call of Duty. De data aceasta avem Modern Warfare 2, varianta 2022
iLikeIT, jocul săptămânii. Un nou an, un nou Call of Duty. De data aceasta avem Modern Warfare 2, varianta 2022

Call of Duty Modern Warfare 2. Atenție, varianta din 2022... pentru că mai avem una de prin 2009. Activision a învățat din experiențele anterioare și ne aduc un joc fantastic cu ceea ce ne dorim: un multiplayer foarte bun.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.