Directorul DGASPC Sector 3, suspendat din funcţie. Instituția plătea 30.000 de euro lunar către azilele groazei

azil
Pro TV

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, vineri seară, că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Potrivit Centrului de Investigaţii Media, instituţia plătea lunar 30.000 euro Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz care ar fi trebuit să îngrijească vârstnicii şi persoanele vulnerabile.

”Consider că este revoltător şi condamnabil ceea ce s-a întâmplat în centrele private de găzduire şi asistenţă care trebuiau să îi apere şi protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi. Este inimaginabil că cineva se poate comporta cu atâta cruzime cu alte suflete şi sper ca ancheta din acest caz să clarifice toate aspectele în discuţie, iar cei vinovaţi să plătească”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Robert Negoiţă. 

Primarul din Sectorul 3 anunţă, până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei, a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Susţinem cu toată deschiderea şi transparenţa demersurile organelor de anchetă pe tot ceea ce priveşte activitatea DGASPC S3 şi modul în care instituţia şi-a respectat îndatoririle”, a mai transmis primarul.

Potrivit Centrului de Investigaţii Media, DGASPC S 3 plătea lunar 30.000 euro Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz care ar fi trebuit să îngrijească vârstnicii şi persoanele vulnerabile, conform News.ro.

Reporterii au întrebat Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 (DGASPC S3) şi DGASPC Ilfov, instituţiile care au trimis oameni în aceste centre, ce s-a schimbat după publicarea investigaţiilor de presă care au scos la iveală tratamentele inumane.

DGASPC S3 a transmis, încă din februarie, că lucrurile s-au îmbunătăţit.

Potrivit Centrului de Investigaţii Media, pe hârtie, situaţia părea roz: ”spaţiile sunt îngrijite, curate, igienizate”, ”beneficiarii au fost angrenaţi în workshop-uri de artizanat şi decoraţiuni”, ”meniurile întocmite sunt echilibrate şi diversificate”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.