Declarația lui Mircea Beuran după ce a fost demis. „Analiza este extrem de superficială”

Mircea Beuran
Agerpres

Medicul Mircea Beuran, demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, spune că a primit o decizie care nu este motivată.

Acesta a transmis că nu a văzut niciun raport al cercetării administrative, iar acuzaţiile care i se aduc sunt generale, fiind doar o înşiruire de articole care nu ar fi fost îndeplinite, relatează News.ro.

„Probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a afirmat medicul Mircea Beuran, care a precizat că va contesta decizia.

„Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am primit niciun raport, nu am la dispoziţie să citesc raportul cercetării administrative. (...) pot să afirm că nu sunt nişte lucruri normale. Adică, să-i dai decizia unui om, fără să argumentezi, decât o înşuire de cifre care spun articolul cutare, cutare, cutare nu au fost îndeplinite, deci sunt nişte acuze generale. Dar probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a declarat, luni, medicul Mircea Beuran.

Acesta precizează că a primit şi o amendă, nici aceasta nefiind motivată.

Citește și
spitalul Floreasca
Ce înseamnă măsura de suspendare a acreditării aplicată Spitalului Floreasca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Amenda pe care am primit-o nu este motivată nici ea, nu este individualizată. Tot grupul de chirurgi a fost amendat. Nu se face o diferenţiere între fapte şi persoane. Nu sunt indicate care sunt protocoalele pe care le-am încălcat. Nu mi-a spus nimeni (care sunt motivele vinovăţiei - n.r.)”, mai declarat medicul.

Acesta a anunţat că face ”formalităţi de a obţine o seamă de date” din raportul administrativ.

O analiză „extrem de superficială”

 

„Sunt convins că voi ajunge să cunosc adevărul, pentru că există două elemente: practica profesională şi atitudinea, aşa cum mi se spune, de administrator de contract, ca şef de secţie cu spitalul. Ca profesionist, eu cred că lucrurile pe care le-am prezentat înainte de Anul Nou - şi nu am primit niciun ecou vizavi de maniera în care m-am comportat într-un caz de urgenţă ce e specific într-un spital de profil. Şi mai mult, este primul spital de urgenţă al ţării. Aici se formează adevăraţii chirurgi. Ori, în maniera în care spui că ai încălcat o înşiruire de puncte dintr-un contract de administrare, fără să ştii tu care le analizezi, mă gândesc că este extrem de superficială această analiză!”, a mai afirmat medicul demis.

Acesta a anunţat că va contesta decizia.

„Mai mult, voi căuta să arăt şi lucrurile care gândesc că stau la baza acestei atitudini. Pentru că am avut poziţii vizavi de privatizările care se ivesc în sistemul medical, de modul în care este gândit rezidenţiatul cu sistemul privat. (...) Sunt convins de acest lucru (că decizia de demitere are în spate manevre politice - n.r.)”, a mai declarat Mircea Beuran.

Mircea Beuran susţine că a fost demis pentru că începe să deranjeze.

„Probabil că sesizează pericolul în care începe să intre spitalul, când începe să se decapiteze cu şefii de secţie, că dacă a început cu unul, probabil sunt mai mulţi care deranjează. (... )Mai mult, de când s-a întâmplat evenimentul şi până acum nu s-a schimbat nimic, nu am văzut nicio schimbare în bine vizavi de materiale, de medicamente, de lucrurile pe care trebuie să ţi le pună la îndemână spitalul”, a mai declarat medicul.

Demis în urma cazului femeii arse în timpul operației

 

Medicul Mircea Beuran a fost demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, a anunţat Ministerul Sănătăţii, în urma anchetei în cazul femeii arse în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca.

Beuran este acuzat că a încălcat o treime din obligaţiile asumate prin contractul de administrare a secţiei. Concluzia este că incidentul a fost provocat de erori umane, comise de echipa operatorie.

De asemenea, au fost aplicate amenzi de aproximativ 30.000 de lei spitalului şi întregii echipe operatorii.

Peste 20 de medici de la Spitalul Floreasca au anunţat că întrerup activitatea, urmând a asigura asistenţa medicală doar pentru urgenţele majore, în urma deciziei de demitere din funcţie a prof. dr. Mircea Beuran, "înainte de finalizarea oricărei anchete".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spun experţii despre cazul femeii care a ars la Floreasca.
Ce spun experţii despre cazul femeii care a ars la Floreasca. "Echipa nu era antrenată"

La Institutul Naţional de Medicină Legală a avut loc marţi autopsia femeii care a luat foc în timpul unei operaţii la spitalul Floreasca.

Ce înseamnă măsura de suspendare a acreditării aplicată Spitalului Floreasca
Ce înseamnă măsura de suspendare a acreditării aplicată Spitalului Floreasca

Ministerul Sănătăţii a făcut luni seară o serie de Precizări privind suspendarea acreditarii Spitalului Floreasca de către ANMCS.

Ce se va întâmpla cu Spitalul Floreasca după ce ANMCS i-a suspendat acreditarea
Ce se va întâmpla cu Spitalul Floreasca după ce ANMCS i-a suspendat acreditarea

Femeia arsă la Spitalul Floreasca în timpul unei intervenții chirurgicale a murit. În plin scandal, primele cercetări arată că înainte de operaţie, medicii au folosit pentru dezinfecţie o soluţie cu mult alcool, destinată doar curățirii mâinilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.