Cum au reușit doi columbieni să transporte cocaină în avion, către România. Doi români pregătiseră un laborator în Bihor

×
Codul embed a fost copiat

Primul laborator de cocaină din România a fost descoperit în Bihor. Era improvizat într-o cabană, aflată într-o zonă izolată, din județ.

Acolo, doi cetățeni columbieni se ocupau de procesul de extracție a drogurilor din pachete de cafea introduse recent în țară.

Fiind amestecate, nu au fost depistate la niciun aeroport. Valoarea cocainei descoperite este de 200.000 de euro. Din rețea mai făceau parte doi români și un israelian.

Gruparea a fost înființată recent, în urmă cu o lună și jumătate, iar după câteva zile au fost racolați și cei doi columbieni.

Columbienii s-au urcat în avion cu pachete de cafea amestecată cu droguri

Ei urmau să fie și cărăuși, dar și chimiștii care să se ocupe de procedeele de laborator. Astfel, columbienii s-au urcat în avion la Bogota, având în bagaje pachetele de cafea amestestecată cu droguri.

Citește și
Regele cocainei Rocco Morábito
Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au zburat până la Paris, de unde au continuat călătoria cu mașina până la Oradea. Din acel moment au fost monitorizați fără oprire. Atât ei, cât și ceilalți membri - doi români și un israelian -, care au cumpărat între timp toate cele necesare pentru dotarea laboratorului clandestin.

Cum i-au găsit polițiștii pe columbieni, români și israelian la cabana din Bihor unde extrăgeau cocaină

Când au descins polițiștii la acea cabană, i-au găsit pe patru dintre ei în timp ce extrăgeau cocaină din cafea. Urmau să o purifice și să o vândă - în total șase kilograme care ar fi valorat 200.000 de euro.

Cinci persoane au fost reținute, iar la Tribunalul București se va discuta marți arestarea lor preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit în România. Cine ar fi fost în spatele grupului infracțional
Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit în România. Cine ar fi fost în spatele grupului infracțional

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Antidrog au depistat pe teritoriul României, cocaină cu o valoare de piaţă de circa 200.000 de euro, precum şi un laborator de extragere secundară a cocainei.

Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare
Unde a fost găsit unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. „Regele cocainei” va merge la închisoare

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri a ajuns după gratii, în Italia.

„Regele cocainei din Milano”, arestat și predat autorităților din Italia
„Regele cocainei din Milano”, arestat și predat autorităților din Italia

Unul dintre cei mai căutați mafioți ai Italiei, Rocco Morabito, vânat ani de zile de poliție, a fost extrădat din Brazilia și predat autorităților de la Roma.

 

Guvernul din Ucraina susține legalizarea cannabisului. Motivele oferite de Ministrul ucrainean al Sănătății
Guvernul din Ucraina susține legalizarea cannabisului. Motivele oferite de Ministrul ucrainean al Sănătății

Cabinetul de Miniștri din Ucraina a susținut un proiect de lege pentru legalizarea cannabisului, potrivit publicației ucrainene Babel.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.